Protest inedit la granița României cu Ungaria din cauza controalelor. Gestul patriotic al șoferilor români

Andrei Cezar 16.05.2020, 19:45
Protest inedit la granița României cu Ungaria din cauza controalelor. Gestul patriotic al șoferilor români

Protest inedit la granița României cu Ungaria din cauza controalelor. Românii au început să cânte imnul național după ce au așteptat peste 5 ore în vamă.

Protest inedit la Vama Nădlac din cauza cotroalelor

Protestul din Vama Nădlac a început spontan. Românii au fost nemulțumiți din cauza faptului că au avut de așteptat mai bine de cinci ore pentru trecerea frontierei, dar și pe fondul tensiunilor cu Ungaria, din ultima perioadă.

Timpul de așteptare în vamă a fost de 300 de minute, iar coloanele de mașini, atât cele care pleacau din România, cât și cele care intrau în țară s-au întins pe o distanță mai mare de șase kilometri.

Fiecare persoană care terce granița este verificată din punct de vedere epidemiologic.

Nemulțumiți de timpul foarte mare petrecut în vamă, oamenii au început să strige ”Hoții” și au cântat imnul național. Peste 100 de persoane au participat la protest, potrivit G4media.

Protest inedit la granița României cu Ungaria din cauza controalelor. Gestul patriotic al șoferilor români
Protest inedit la granița României cu Ungaria din cauza controalelor. Gestul patriotic al șoferilor români

Poliția de Frontieră a informat, prin aplicația ”Trafic Online” că timpul de așteptare în Vama Nădlac este foarte mare, chiar dacă aceasta funcționează la capacitate maximă, fiind folosite șapte artere pentru intrarea în țară și cinci pentru ieșire.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”Timpi de aşteptare din cauza anchetei epidemiologice efectuate la intrarea în ţară. Pe sensul de ieşire din România: valori mari de trafic şi verificări amănunţite ale autorităţilor de frontieră ungare”, precizează Poliţia de Frontieră.

De asemenea, instituția informează că participanții la trafic ce vor intra în țară, prin toate punctele de frontieă, vor fi atent monitorizați.

”În această perioadă, formalităţile de frontieră urmează aceeaşi procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, a transmis Poliţia de Frontieră.

Intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini sau a apatrizilor va fi interzisă în continuare, cu câteva excepții prevăzute de Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Situația activității punctelor de frontieră

De altfel, activitatea următoarelor puncte de frontieră va rămâne suspendată temporar, parțial sau total:

La frontiera româno-ungară:

  • Turnu, judeţul Arad (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri);
  • Salonta, judeţul Bihor – feroviar şi rutier (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri pe cale rutieră);
  • Săcuieni, judeţul Bihor (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri);
  • Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier (cu excepţia traficului feroviar de marfă);
  • Carei, judeţul Satu Mare.

La frontiera româno-bulgară:

  • Negru Vodă, judeţul Constanţa;
  • Lipniţa, judeţul Constanţa;
  • Dobromir, judeţul Constanţa;
  • Zimnicea, judeţul Teleorman;
  • Turnu Măgurele, judeţul Teleorman;
  • Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).

La frontiera româno-ucraineană:

  • Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş;
  • Isaccea, judeţul Tulcea.
  • La frontiera româno-moldoveană:
  • Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
  • Oancea, judeţul Galaţi;

La frontiera româno-sârbă:

  • Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi;
  • Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (cu excepţia traficului de marfă);
  • Orşova, judeţul Mehedinţi;
  • Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
  • Naidăş, judeţul Caraş-Severin;
  • Vălcani, judeţul Timiş;
  • Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
  • Lunga, judeţul Timiş;
  • Foeni, judeţul Timiş;
  • Jimbolia, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă).
Urmăriți Impact.ro și pe