Organizația Mondială a Sănătății a făcut o propunere fără precedent, în contextul pandemiei. Anunțul OMS are legătură directă cu sportul.
Criza sanitară cu care ne confruntăm de o bună perioadă a afectat sportul de pe întreaga planetă. Cu mici excepții, dar acelea sunt cazuri izolate, competițiile sportive au fost suspendate, ținându-se cont și de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Se spera că e vorba de o situație temporară, iar forurile sportive își făceau tot felul de strategii privitoare la reluarea întrecerilor. Lucrurile par a lua o altă întorsătură, după ultima propunere a Organizației Mondiale a Sănătății, conform presei internaționale.
După cum informează publicația braziliană Veja, OMS ar fi venit cu o propunere fără precedent în cadrul unei videoconferințe organizate de UEFA. Astfel, conform sursei citate, OMS a recomandat menținerea suspendării tuturor competițiilor internaționale până la finalul anului 2021. O măsură care ar putea da complet peste cap tot sportul mondial, inclusiv fotbalul, iar în Europa competițiile mari cum sunt Liga Campionilor și Europa League ar putea fi „istorie” cel puțin pentru o perioadă, dacă măsura s-ar pune în aplicare. Recomandarea pare destul de serioasă și se bazează pe studiul prezentat de doi epidemiologi de la OMS privind riscurile noilor valuri de contagiune în viitorul apropiat. Scenariile prezentate sunt îngrijorătoare.
Informațiile prezentate în presa braziliană sunt negate de oficialii UEFA. Forul de la Nyon nu confirmă că ar fi primit această recomandare, în plus, OMS nu ar putea influența calendarul sportiv, iar UEFA nu are vreo obligație să respecte propunerile primite.
Răspunsul UEFA a fost clar: „S-a recomandat clar disputarea finalului de sezon în campionatele și cupele interne. Totuși, se iau în calcul și situațiile speciale, în cazul ligilor care vor fi oprite definitiv”.
În urma suspendării competițiilor fotbalistice s-au înregistrat deja pierderi de peste 4 miliarde de euro în cele mai importante campionate ale Europei, precizează presa sud-americană.
„Colapsul ar fi inevitabil dacă nu se reiau competițiile”, mai notează jurnaliștii brazilieni. Situația este însă departe de a fi clarificată, întrucât sunt multe cluburi care, de teama virusului, nu ar dori să joace momentan cu spectatori în tribune.