Anunț important pentru cei ce locuiesc în diaspora! Conform unui proiect de lege al Ministerului Apărării, românii din străinătate ar putea să fie obligați să se întoarcă în țară, în cazul unui conflict. Legea arată că aceștia ar trebui să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu în termen de 15 zile de la declararea stării de mobilizare sau de război. Iată ce mai prevede inițiativa!
Românii din diaspora au fost luați în vizor de MApN. Aceștia ar urma să fie obligați să revină în România în termen de 15 zile, în cazul instituririi stării de mobilizare sau a stării de război, conform unui proiect de lege privind pregătirea populației pentru apărare, publicat de MApN în data de 5 iulie, notează stirileprotv.ro.
Prin noua lege se urmărește reglementarea recunoaşterii executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se dorește clarificarea modalității prin care cetăţenii români, respectiv, cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara. Ce se arată în proiectul de lege:
(1) Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.
(2) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare.
(3) Prin notificarea persoanelor menționate la alin. (2) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare ale cărei formă și conținut sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(4) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract.
(5) Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război sau a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu.

Inițiativa celor de la MApN a fost dezbătută intens în mediul online. Unii au făcut glume, în timp ce alții s-au arătat extrem de deranjați de acest proiect, pe care-l consideră imposibil de aplicat. De asemenea, Daniel Țepu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, a criticat propunerea celor de la MApN.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În primul rând, nu a nu a existat o dezbatere publică și mă refer o dezbatere publică cu responsabilii din diaspora. Mi s-ar fi părut corect ca inițiatorul legii să stea de vorbă cu reprezentanții diasporei, să găsească soluțiile cele mai bune.
În final, este frumos să ne apărăm țara și această idee mi se pare bună, numai că eu cred că e foarte greu de implementat. Da, proiectul de lege spune că ar trebui ca în 15 zile de la momentul anunțului să se vină în România”, a declarat reprezentantul asociației de români din străinătate.