Șeful MApN Vasile Dîncu anunță că se vor achiziționa submarine și elicoptere franceze. Motivul îl reprezintă contextul geopolitic actual

Elena Avramescu 19.07.2022, 15:03
Șeful MApN Vasile Dîncu anunță că se vor achiziționa submarine și elicoptere franceze. Motivul îl reprezintă contextul geopolitic actual

Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a divulgat faptul că a fost semnată o scrisoare de intenție pentru a cumpăra submarine și elicoptere clasa Scorpene franceze. Motivul îl reprezintă contextul geopolitic actual, care amenință flancul estic al Europei.

România va cumpăra submarine și elicoptere franceze

Ministrul român al Apărării spune că a urmărit cu atenție ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, și pentru a putea preveni un dezastru va monitoriza programarea inițială a proiectului Forțelor Armate 2040, mai precis dacă mai îndeplinește cerințele actuale. În acest sens, industria națională de apărare are șansa de a beneficia de o dezvoltare facilă în urma înființării de către NATO a proiectului Defense Innovation Accelerator (DIANA), finanțat inițial cu suma de 2 miliarde de euro.

Astfel că planul de achiziții al Armatei Române include submarine franceze Scorpene si elicoptere franceze, după cum găsim notat în anunțul ministrul apărării Vasile Dîncu, adăugând faptul că a fost semnată o scrisoare de intenție cu ministrul francez al apărării în acest sens.

Se vor achizitiona submarine si elicoptere franceze
Romania vrea sa achizitioneze submarine

„Am semnat o scrisoare de intenție cu ministrul francez al apărării pentru un viitor proiect și am început în parlament procesul de aducere a noului echipament, Așadar, este vorba de submarine Scorpene și elicoptere. Aceasta este o scrisoare de intenție făcută cu guvernul francez și noi vrem să implementăm acest proiect.

Am învăţat lecţiile referitor la ce se întâmplă acum în Ucraina şi de aceea vrem să vedem în perioada următoare dacă programarea iniţială din proiectul Armata 2040 privind înzestrarea, proiect ce a trecut în urmă cu doi ani de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, mai corespunde cerinţelor actuale sau nu”, a spus ministrul, potrivit actualno.com.

Mai mult, deja a fost demarat în Parlament procesul privind aducerea noilor echipamente militare din Hexagon spre România.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În urmă cu câteva luni, tot Vasile Dîncu declara că marina militară are obligația de a-și întări prezența în Marea Neagră, din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, aflat la granița cu România. De aceea s-a hotărât ca țara noastră să achiziționeze navele de luptă. Dîncu mai preciza că, pe viitor, țara noastră ar putea să producă submarine, însă mai trebuie purtate discuții în acest sens.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...