Prognoza meteo zilnică, joi 1 septembrie 2022. Temperaturile se apropie de cele normale ale perioadei
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de joi, 1 septembrie. Prima zi de toamnă vine cu temperaturi normale pentru această dată din calendar, însă în unele zone vremea va deveni mai răcoroasă, iar instabilitatea atmosferică se va instala în toată țara. De altfel, ANM a emis și două avertizări de ploi torențiale, descărcări electrice și intesificări ale vântului valabil în aproape toată țara. Alertele sunt valabile până joi, 1 septembrie 2022, ora 10:00.
Prognoza meteo zilnică, joi 1 septembrie 2022
Așadar, prognoza meteo valabilă pentru ziua de joi, 1 septembrie, a sosit. Meteorologii spun că cerul se va menține variabil, cu unele înnorări pe timpul zilei la munte și pe arii restrânse în rest. Șansele de ploi torențiale sunt mai mari în sud-est, iar pe timpul nopții se vor extinde și în sud-vestul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la mare și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 30 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor atinge 9 și 19 grade Celsius.
Prognoza meteo ANM pentru București, 1 septembrie 2022
În București, prima zi de toamnă va aduce temperaturi specifice pentru data din calendar. Cerul se va menține variabil și sunt așteptate ploi. Vor exista averse de scurtă durată pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi de 14 – 17 grade Celsius.
Cum va fi vremea pe data de 1 septembrie în principalele orașe din țară:
Timișoara: 24 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 66%, Vânt: 13 km/h
Oradea: 24 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 19 km/h
Baia Mare: 23 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 70%, Vânt: 11 km/h
Cluj Napoca: 23 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 8 km/h
Sibiu: 23 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 82%, Vânt: 8 km/h
Alba Iulia: 24 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 10 km/h
Craiova: 28 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 60%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 24 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 73%, Vânt: 8 km/h
Suceava: 19 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 65%, Vânt: 14 km/h
Bacău: 22 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 63%, Vânt: 14 km/h
Botoșani: 21 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 58%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 19 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 88%, Vânt: 11 km/h
Brașov: 21 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 88%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 27 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 58%, Vânt: 18 km/h
Buzău: 26 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 55%, Vânt: 21 km/h
Târgoviște: 26 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 64%, Vânt: 13 km/h
București: 28 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 51%, Vânt: 19 km/h
Iași: 23 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 57%, Vânt: 14 km/h
Galați: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 55%, Vânt: 14 km/h
Brăila: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 54%, Vânt: 16 km/h
Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 65%, Vânt: 18 km/h
Tulcea: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 53%, Vânt: 18 km/h