Prognoza meteo vineri, 19 iunie 2020. Temperaturile maxime în București și în țară

Iancu Andreea 18.06.2020, 17:02
Prognoza meteo vineri, 19 iunie 2020. Temperaturile maxime în București și în țară

Trecem printr-o perioadă tulburătoare. Dincolo de pandemia de coronavirus, nici vremea nu mai pare a se comporta așa cum ne-am obișnuit. De la soare și temperaturi caniculare, la vijelii și furtuni cu grindină și vreme rece. Toate acestea se resimt în această perioadă din punct de vedere meteorologic în toată țara. Cu toate acestea, ne întrebăm când va veni vremea pentru piscină, concediu la mare sau alte activități recreative.

Noaptea de joi spre vineri

La noapte sunt așteptate averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, vijelii și grindină. Toate aceste fenomene vor fi resimțite cu precădere în zona de vest, nord-vest și centru a României. Pe de altă parte, în restul teritoriului, aceste fenomene se vor regăsi doar în spații restrânse.

Cu toate acestea, ploile vor aduce cantități de apă însemnate, depășind 25-30 de litri pe metru pătrat. Totodată, pe arii restrânse, vor fi semnalate cantități ce pot ajunge la 40-60 de litri pe metru pătrat. Conducătorii auto sunt avertizați să aibă grijă dacă circulă în zona de sud-est a țării pentru că se vor înregistra condiții de ceață.

Noaptea dintre joi și vineri se anunță una răcoroasă, cu temperaturi minime de 12 grade Celsius în zona depresionară, dar cu valori de 18 grade Celsius în sud-estul țării.

Bucureștenii trebuie să se aștepte la un cer noros, cu șanse de ploaie și vânt activ. De asemenea, temperaturile ce urmează să fie resimțite în Capitală se încadrează între 15-16 grade Celsius.

Vineri se anunță o zi ploioasă în Capitală Foto - Pexels
Vineri se anunță o zi ploioasă în Capitală
Foto – Pexels

Prognoza meteo pentru vineri, 19 iunie 2020

Ziua de vineri nu aduce deocamdată vești prea bune. Astfel, se vor înregistra în continuare averse și descărcări electrice. Aceste fenomene meteorologice vor fi însoțite de vijelii și grindină în zonele de nord, centru, est și sud-est. Aici, cantitățile de apă vor depăși 25-30 de litri pe metru pătrat. Totodată, pe arii restrânse, se vor înregistra chiar și 40-60 de litri pe metru pătrat.

În cazul temperaturilor, maximele anunțate pentru ziua de vineri se încadrează între 20 de grade Celsius în depresiuni și 29 de grade Celsius în sudul Olteniei.

Capitala va suferi înnorări și ploi însemnate cantitativ. Pe de altă parte, temperaturile maxime înregistrate se vor situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...