Prognoza meteo, miercuri, 10 iunie 2020. Vreme instabilă. În ce zone sunt anunțate ploi

Diana Radu 10.06.2020, 08:26
Prognoza meteo, miercuri, 10 iunie 2020. Vreme instabilă. În ce zone sunt anunțate ploi

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru miercuri, 10 iunie. Potrivit acestora vremea se va menține instabilă în toată țara și se vor instala ploile. Iată ce temperaturi se vor înregistra!

Prognoza meteo, miercuri, 10 iunie 2020

Meteorologii anunță că astăzi, 10 iunie, vremea va fi instabilă și se vor semnala ploi care pot avea carecter torențial. Vântul va bate cu putere, iar izolat va cădea și grindina. Cerul va fi temporar înnorat, iar aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și posibil de vijelii.

În sud-vestul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile se vor instala pe arii restrânse în a doua parte a zilei spre seară. Ploile vor avea caracter torențial, ceea ce înseamnă că chiar dacă vor fi de scurtă durată, se vor acumula cantități de apă însemnate.

Valorile termice maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade Celsius, cu valori mai ridicate în estul țării, unde vremea va fi călduroasă la amiază. Valorile termice minime se vor situa între 9 și 20 de grade Celsius.

meteo, 10 iunie, anm, ploi
Prognoza meteo, miercuri, 10 iunie 2020

ANM a emis cod galben de furtuni

ANM a emis marți o avertizare meteorologică de cod galben de vijelii, grindină și averse, care a intrat în vigoare azi la ora 09:30 și care este valabilă până pe 12 iunie la ora 09:00. Avertizarea cod galben va afecta 27 de județe, după cum urmează: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

În intervalul 9 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi. izolat. 40 l/mp.

Cum va fi vremea în București

Și în Capitală vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și sunt prognozate averse însemnate cantitativ însoțite de descărcări electrice și de intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi 27-28 de grade Celsius, iar cea minimă de 15-17 grade Celsius.

Urmăriți Impact.ro și pe