Prinţul Emanuel von and zu Liechtenstein s-a lăfăit în lux, în timpul vacanței sale din România. Nobilul austriac este arătat cu degetul de întreaga Europă, după ce a venit în România pentru a-l asasina pe Arthur, cel mai mare urs din Europa de Est.
Prințul Emanuel von and zu Liechtenstein s-a cazat la o pensiune de 5 stele din Covasna, potrivit jurnaliștilor de la click.ro. Acesta a scos din buzunar nu mai puțin de 500 de euro pentru fiecare noapte petrecută la noi în țară, unde a poposit trei zile.
Castelul Mikes este situat la aproximativ 30 de kilometri de satul Ojdula, acolo unde în luna martie s-a organizat controversata partidă de vânătoare, în localitatea Zăbala. Castelul-hotel numit Zabola Estate este o locaţie exclusivistă, în care preţul unei nopţi de cazare ppleacă de 100 de euro și poate ajunge până la 500 de euro.
Domeniul se întinde pe zeci de hectare şi este perceput de turişti ca o oază de linişte, departe de aglomerația orașului. Reşedinţa familiei Mikes datează de peste 600 de ani, iar clădirile din diferite epoci, folosite pentru cazarea musafirilor, se află într-un parc întins pe o suprafață de 50 hectare, în pădurile vaste ale Carpaţilor.
Prințul a putut servi o tocăniţă de cerb cu mazăre, morcovi şi cartofi bătuţi cu 150 de lei porţia, confit de pulpă de raţă, varză roşie, cartofi gratinaţi, ruladă de slănină – 110 lei porţia, prepeliţă afumată pe paie, bulgur, piure de păstârnac, mure, fărâmituri de bacon – 98 lei porţia, dar a putut opta și pentru o supă esenţă de fazan cu găluşte din piept de fazan, hrişcă şi legume – 45 lei porţia. Nu este însă exclus să fi vnit cu propriul său bucătar.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Domeniul de la Zăbola are activități pentru toate buzunarele: plimbări cu caleaşca, cină romantică sau o baie de întinerire în lapte şi miere, oferă posibilitatea unor drumeții pe cal, saună în pădure sau chiar picnic într-un pavilion special amenajat printre copaci. Cina privată costă 290 euro și are loc într-o sală de 90 mp, cu un şemineu uriaş şi plină de lumânări. Îndrăgostiții au propriul ospătar și bucătar!
La câteva zile bune de când s-a aflat că ar fi împucat cel mai mare urs din România, prințul austriac a avut și o primă reacție. Acesta a publicat într-un ziar austriac un răspuns pentru toată Europa: susține că nu l-a împușcat el pe Arthur, ci a ucis un alt urs, care făcea probleme localnicilor. În plus, prințul spune că a plătit toate taxele cuvenite, iar suma respectivă poate fi folosită pentru protejarea animalelor, dar și a oamenilor.