Prima zi de școală 2023 liberă pentru părinți? Ce spune legea, de fapt?
Începutul anului școlar 2023-2024 este pe cale să înceapă, iar tot mai mulți părinți se întreabă dacă este sau nu liberă data de 11 septembrie pentru ei. Află, în continuare, ce spune legea, de fapt. Este prima zi de școală 2023 liberă pentru părinți? Vor putea angajații să îi însoțească pe cei mici la festivitatea de deschidere?
Prima zi de școală 2023 liberă pentru părinți?
Au mai rămas doar câteva zile până la începerea noului an școlar, iar una dintre întrebările care îi frământă pe părinții din întreaga țară este dacă vor avea sau nu liber în prima zi de școală. Pentru a fi alături de cei mici, angajații cu copii obișnuiau până acum să își ia o zi de concediu.
Anul școlar 2023-2024 începe luni, 11 septembrie, iar festivitatea de deschidere este o adevărată provocare pentru copii și părinți deopotrivă. Ca să fie prezenți în prima zi de școală a copiilor, mulți părinți obișnuiesc să se învoiască de la locul de muncă pentru câteva ore sau să își ia o zi de concediu. Însă, cei care nu au această posibilitate se văd nevoiți să lipsească de la ceremonie.
În urmă cu câțiva ani a existat o propunere legislativă, aparținând senatorului Constantin Popa, ca prima zi de școală să fie declarată liberă pentru părinții cu copii, urmând ca aceasta să fie recuperată în următoarele 30 de zile.
Citește și: Schimbări în noul an școlar 2023/2024. Elevii și părinții trebuie să afle ultimele noutăți
Ce spune legea, de fapt?
Însă, legea a fost votată negativ în Camera Deputaților, pe motiv că s-ar crea haos și ar fi nedrept față de profesori, părinții și ei, să nu poată participa, alături de copiii lor, la ceremonia de deschidere a noului an școlar.
Prin urmare, nici anul acesta părinții nu vor primi liber de la stat pentru a-i însoți pe cei mici la festivitate. Părinții care doresc să fie alături copii în prima zi de școală sunt, astfel, nevoiți să își ia concediu și în 2023, deoarece prima zi de școală nu este considerată liberă pentru angajații din România.
Structura anului școlar 2023-2024
Anul școlar 2023-2024 va fi structurat în cinci module/intervale de cursuri, despărțite de cinci vacanțe, printre care și una mobilă. Structura anului şcolar 2023-2024 prevede că prima zi de cursuri este pe 11 septembrie 2023.
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Vezi și: Noutățile anului școlar 2023-2024! Ce este cardul național de elev?
Alte zile libere pentru elevi în noul an școlar
În plus față de cele cinci vacanțe, elevii se vor bucura și de alte zile libere, cum ar fi Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe 24 ianuarie 2024 (pică într-o zi de joi).
În aceste condiții, este foarte posibil ca ziua de 24 ianuarie să fie legată de weekendul 26-27 ianuarie 2024, dacă Guvernul va decide să se facă punte. Dacă va fi așa, elevii vor primi liber și vineri, 25 ianuarie 2024.
De asemenea, vacanța de Paște 2024 va fi unită cu zilele libere de 1 Mai Muncitoresc. Prin urmare, vacanța de primăvară va avea loc în intervalul 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024.
În schimb, în anul școlar 2023-2024, elevii nu se vor bucura de o zi libera de la stat pe 1 Iunie (Ziua Copilului), deoarece aceasta pică într-o zi de sâmbătă.