Prima posibilă planetă din afara Căii Lactee, descoperită de NASA. La ce distanță se află de galaxia noastră

Iancu Andreea 31.10.2021, 00:07
Prima posibilă planetă din afara Căii Lactee, descoperită de NASA. La ce distanță se află de galaxia noastră

Oamenii de știință au surprins cu un anunț neașteptat, legat de o posibilă planetă situată în afara Căii Lactee, pe care specialiștii NASA au descoperit-o. Se pare că aceasta orbitează o stea din afara galaxiei noastre. Premiera este legată de faptul că această planetă ar fi prima descoperită vreodată în exteriorul Căii Lactee.

Unde se află prima posibilă planetă din afara Căii Lactee, descoperită de NASA

Oamenii de știință de la NASA, care studiază spațiul cosmic, au anunțat că o posibilă exoplanetă a fost descoperită în galaxia în spirală Messier 51 (M51) prin intermediul Observatorului cu raze X Chandra, potrivit unui comunicat oficial. Această exoplanetă reprezintă o planetă care se regăsește în afara sistemului nostru solar și care orbitează o altă stea decât soarele nostru.

Până de curând, restul exoplanetelor găsite se aflau în interiorul Căii Lactee, multe dintre ele situându-se la mai puțin de 3.000 de ani lumină distanță de Terra. Această primă posibilă planetă din afara Căii Lactee, descoperită în galaxia Messier 51 s-ar afla la aproximativ 28 de milioane de ani lumină distanță de Pământ. Practic, exoplaneta se află la o depărtare de mii de ori mai mare decât planetele din Calea Lactee.

Prima posibilă planetă din afara Căii Lactee, descoperită de NASA. La ce distanță se află de galaxia noastră
O exoplanetă, descoperită în exteriorul Căii Lactee

Cum a fost posibilă descoperirea noii planete

Oamenii de știință s-au bazat pe tranzite în descoperirea acestei noi exoplanete. Practic, trecerea unei planete prin fața unei stele blochează o parte din lumina sa și duce la o scădere a luminozității detectate de telescoape. Această tehnică a fost utilizată pentru descoperirea a mii de exoplanete. Potrivit BBC, Dr. Rosanne Di Stefano și colegii săi au căutat scăderi ale luminozității razelor X primite de la un tip de obiect cunoscut sub numele de „binar luminos cu raze X”.

Obiectele conțin, în general, o stea neutronică ori o gaură neagră, prin care este atras gazul de la o stea însoțitoare ce orbitează în apropiere. Materialul regăsit în apropierea stelei neutronice ori a găurii negre se supraîncălzește, iar acest fapt duce la strălucirea pe lungimi de undă de raze X. Pentru că regiunea ce produce raze X strălucitoare este mică, o planetă care trece prin fața sa ar putea bloca toate razele X sau o mare parte din acestea. Astfel, tranzitul este mai ușor de observat. Echipa de cercetători a folosit o tehnică într-un sistem binar numit M51-ULS-1, singura folosită în prezent pentru astfel de descoperiri.

Metoda pe care am dezvoltat-o și am folosit-o este singura metodă implementabilă în prezent pentru a descoperi sisteme planetare în alte galaxii, a spus pentru Dr. Di Stefano, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics din Cambridge, SUA.

Urmăriți Impact.ro și pe