Prezentare oficială: noul Ferrari 296 Gran Turismo Spider. Modelul are un sistem de propulsie plug-in hybrid
Ferrari 296 Gran Turismo Spider a fost prezentat oficial și noul model italian este echipat cu un sistem de propulsie plug-in hibrid.
Pentru clienții care vor să utilizeze mașina și pe pista Ferrari 296 GTS este disponibil și cu pachetul Assetto Fiorano.
Varianta cabrio a modelului Ferrari 296 GTB
Constructorul din Maranello a decis să ofere și o variantă cabrio pentru 296 GTB, iar noul model preia în mare toate specificațiile tehnice de la acesta.
Ferrari 296 Gran Turismo Spider are sub capotă un sistem de propulsie format dintr-un motor V6 de 3,0 litri cu 663 CP și un propulsor electric ce ridică puterea totală la 830 CP și un cuplu maxim de 740 Nm.
Noul model accelerează de la 0-100 km/h în 2.9 secunde, de la 0-200 km/h în 7.6 secunde și poate rula cu o viteză maximă de 330 km/h.
Resursele sunt gerstionate prin intermediul unei cutii automate cu dublu ambreiaj și opt trepte.
Autonomie de 25 kilometri în modul electric
Ferrari 296 GTS este echipat cu o baterie cu capacitatea de 7.45 kWh și poate rula în modul electric cu maxim 135 km/h pe o distanță maximă de 25 kilometri.
Acest cabrio dispune de un selector de gestionare a puterii denumit eManettino cu patru poziții care pot fi selectate de pe volan.
Patru moduri de rulare
În modul eDrive motorul cu ardere internă este oprit și mașina folosește doar propulsie pur electrică către roțile din spate.
Prin modul Hybrid (H) fluxurile de putere sunt gestionate pentru eficienta maxima, iar logica de control defineste interventia motorului cu ardere interna.
În modul Performanță propulsorul convențional este mereu pornit și ajută la menținerea eficienței bateriei pentru a asigura puterea maximă în orice moment.
Performanțele maxime sunt disponibile prin modul Calificare, dar în acest caz bateria nu se mai încarcă la fel de eficient.
Interior minimalist și orientat spre digitalizare
Ferrari iese din zona de confort cu interiorul noului 296 GTS și abordează un design minimalist cu implementări tehnologice de ultimă oră.
Dintr-o perspectivă formală, când motorul este oprit, instrumentele de bord devin negre, subliniind aspectul minimalist al cabinei.
Clapetele aerodinamice au fost integrate în structura ornamentelor din spate pentru a reduce zgomotul și pentru a crește confortul la conducerea cu acoperișul coborât.
Toate informațiile sunt afișate doar prin intermediul ecranului amplasat central în spatele volanului și schimbătorul de viteze clasic a dispărut.
Majoritatea comenzilor sunt acum digitale și pasagerul are la dispoziție un ecran de mic dimensiuni integrat în panou.
Lista de comenzi pentru Ferrari 296 Gran Turismo Spider este deschisă și livrările vor începe din această toamnă.