Preţurile la benzină şi motorină s-au micşorat drastic, în contextul pandemiei care afetează tot mapamondul. Pentru şoferi este un lucru bun, pentru că pot economisi bani în această perioadă, dar nu se poate spune la fel despre marii producători de petrol.
Printre motivele scăderii preţurilor motorinei şi benzinei se numără micşorarea cererii din China. Cererea în această ţară a rămas la un sfert din cererea nomală, în contextul epidemiei, precum şi restricţiile de circulaţie impuse de către toate statele lumii, fapt care a adâncit criza petrolului, respectiv a micşorării preţurilor.
În plus, unele ţări au stopat şi o parte a producţiei, fapt ce a contribuit consistent la scăderea cererii de petrol. În acest context, preţul barilului de petrol a ajuns la minimul din ultimii 17 ani, respectiv la 25 de dolari.
„Cererea slabă, oferta excedentară şi războiul preţurilor între Arabia Saudită şi Rusia îi pun pe investitori în mare dificultate”, a declarat Naeem Aslam, de la Avatrade.
Specialiştii nu întrevăd o rebenire a pieţei prea curând. „Presiunile pentru scădere ar urma să continue până când Arabia Saudită şi Rusia vor redeveni rezonabile. Dar nu este cazul la ora actuală”, a spus Carsten Fritsch, analist la Commerzbank.
Ca o comparație față de tabelul de mai sus, trebuie să vedem cu cât se vindea un litru de benzină în Europa în urmă cu un an și jumătate. Prețul de atunci a crescut constant, însă la începutul acestui an a ajuns să meargă constant în jos. Astfel, în Belgia aceasta se vindea cu 1,61 euro, în timp ce acum este 1,2 euro. În Germania, de la 1,46 s-a ajuns la 1,3.
Astfel, la data de 16 martie, preţul benzinei era cel mai mic în Belarus, unde un litru de carburant costa 0,715 euro. România se regăseşte pe locul doi în topul ţărilor cu cel mai mic preţ la benzină, cu 1.022 euro litrul, în timp ce Andora este pe locul 3 cu un preţ de 1,106 euro pentru un litru de benzină. De partea cealaltă, cea mai scumpă benzină se găsea, în data de 16 martie, în Grecia, unde un litru de carburant se comercializa la pompă cu 1,661 euro.
Cel mai ieftin litru de motorină se găsea în Belarus, la data de 16 martie, respectiv 0,715 per litru. Pe locul doi în topul ţărilor cu cea mai ieftină motorină se regăseşte Andora, unde un litru de carburant costa 0,966 euro, iar ţara noastră se situa pe locul 3 cu un preţ de 1,050 euro pentru un litru de motorină. De partea cealaltă, cea mai scumă motorină se găsea în Franţa. Aici un litru de motorină se vindea la 16 martie cu 1,347 euro.