Prețul carburanților ar urma să fie plafonat. Cât va ajunge să coste un litru de benzină la pompă

Ana Anitoiu 04.02.2022, 11:05
Prețul carburanților ar urma să fie plafonat. Cât va ajunge să coste un litru de benzină la pompă

Prețul carburanților ar urma să fie plafonat, după ce tarifele au crescut mult în ultima perioadă. Guvernul Ciucă ar lua în calcul reducerea costurilor pe care șoferii din România trebuie să le suporte la alimentarea mașinilor, în contextul în care benzina a ajuns să fie 6,99 de lei pe litru, iar cea premium chiar 7,60 lei pe litru.

Cât va ajunge să coste un litru de benzină la pompă, după plafonarea prețurilor

Potrivit analizelor din ultima lună, prețul pentru un litru de benzină a crescut cu patru procente, iar cel al motorinei cu cinci procente. În comparație cu aceeași lună a anului trecut, majorările sunt de 30%.

În acest context, experții în domeniu consideră că plafonarea ar fi o soluție. Însă, aceștia au atras atenția că înghețarea tarifelor la nivelul la care se află acum acestea n-ar fi avantajoasă pentru șoferi. Mai întâi, prețurile ar trebui să fie reduse.

„Prețul corect ar fi în jur de 6 lei. De la 5,5 lei/l până la 6,3 lei/l benzinele și produsese de motorină normale iar benzinele specializate și motorinele ar trebui să fie maximum 6,5 lei/l.

Dar probabil că se zvonește și se aude că coaliția de guvernare ar fi căzut la pace să găsească o soluție pentru stopare, dar nu numai pentru stopare, dar și pentru revenirea în jurul acestor prețuri”, a spus președintele Asociației Benzinarilor Particulari, Ion Tache.

Pretul carburantilor ar urma sa fie plafonat
Plafonarea preturilor carburantilor ar fi luata in calcul de Guvern

Alte țări au luat deja măsura plafonării prețurilor carburanților

Dacă în România plafonarea prețurilor carburanților ar fi luată în calcul de guvernanți abia acum, alte țări au aprobat această măsură încă de acum câteva luni. De exemplu, Ungaria a anunțat spre finalul anului trecut că în perioada 15 noiembrie – 15 februarie, tarifele la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 de forinţi, adică 6,7 lei pe litru la benzinării, sub preţurile actuale, de peste 500 de forinţi, adică peste 6,98 lei.

„Sperăm că această măsură va ajuta economia şi ar putea de asemenea contribui la reducerea inflaţiei”, a declarat la acea vreme șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, precizând că Ungaria va continua cu îngheţarea preţurilor cu amănuntul pentru energie, în contextul creşterii facturilor la curent electric în Europa.

Analiștii economici susțin că prețurile carburanților vor continua să crească. Aceștia se așteaptă ca în doar câteva luni sau chiar mult mai devreme, litrul de carburant standard să depășească pragul de 7 lei.

Scumpirea benzinei și a motorinei sunt puse pe seama faptului că prețul petrolului a crescut până la 90 de dolari per baril, dar și pe seama majorării accizei la carburant, chiar de la începutul acestui an Specialiștii se așteaptă la numeroase scumpiri provocate de cea a carburanților, inclusiv în ceea ce privește alimentele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...