Președintele Serbiei s-a întâlnit cu Novak Djokovic și a dezvăluit ce i-a transmis jucătorul, după coșmarul din Australia. „Îi va fi rușine să spună asta”

04 02. 2022, 10:34

Novak Djokovic a ratat prezența la Australian Open, după ce autoritățile i-au interzis să participe la această competiție pentru că nu era vaccinat. Jucătorul a fost ținut zece zile izolat și după două înfățișări în sala de judecată a fost trimis acasă. Sârbii au sărit imediat în apărarea lui și chiar președintele țării a intrat în scenă și a vorbit despre „răul tratament” la care a fost supus jucătorul de pe primul loc din clasamentul ATP. Aleksandar Vucic l-a invitat pe Djokovic la o discuție, la Belgrad, iar la finalul întâlnirii a dezvăluit care este planul jucătorului.

Președintele Serbiei, susținere totală pentru Novak Djokovic

Novak Djokovic nu a vorbit deloc despre problemele uriașe pe care le-a avut la Australian Open, dar a promis că va face dezvăluiri importante, peste câteva zile, într-o conferință de presă. Ar fi putut să-și spună versiunea ieri, după întâlnirea de la Belgrad cu președintele țării, dar a preferat din nou să păstreze misterul.

A intrat însă în scenă Aleksandar Vucic. Șeful statului vecin nu a scăpat ocazia de a critica autoritățile australiene care l-au nu l-au lăsat să participe la Australian Open și l-au trimis acasă după ce l-au ținut zece zile izolat.

„De îndată ce am stabilit legătura cu el, l-am sfătuit pe Novak să se întoarcă acasă. El le-a demonstrat deja tuturor cât de mult vrea să se reușească în sport.

L-am auzit pe Medvedev spunând că din cauza publicului australian, copilul din el a murit. Ce s-a întâmplat atunci cu copiii sârbi? Ce le-au făcut lor, ce e în inimile lor, neputând să își vadă idolul?”, a declarat președintele Serbiei, preluat de telegraf.rs.

Pentru că nu a participat la Australian Open, „Nole” a ratat șansa de a deveni sportivul care a depășit borna de 20 de turnee de Grand Slam câștigate. A reușit această performață Rafael Nadal care l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev, după un meci epuizant de cinci seturi, care s-a întins pe durata a 5 ore și 28 de minute.

„Toată Serbia crede că Djokovic va doborî recordurile lui Federer și Nadal. L-am susținut pe Medvedev în finală, normal. Dar Novak este cel mai bun din istorie. Vreau să îi mulțumesc pentru dezvoltarea tenisului din Serbia și pentru faptul că îi va face pe copii să se îndrăgostească de sport”, a mai afirmat Vucic.

Presa din Serbia a dezvăluit că Djokovic se gândește să se vaccineze pentru a putea să participa la turneele de Grand Slam din acest an.

„Lui Djokovic îi va fi rușine să spună asta, dar va câștiga Roland Garros, Wimbledon și US Open. Asta se va întâmpla”, a spus Vucic, citat de sursa amintită.

SURSA FOTO: telegraf.rs