Cu mai puțin de o săptămână înaintea începerii anului școlar, premierul Nicolae Ciucă a declarat că prioritatea Guvernului este să furnizeze condiții corespunzătoare pentru copii, adăugând că are încredere că întregul corp profesoral se va îngriji de parcursul programelor de învățământ.
Declarația premierului vine în contextul în care marți, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că aproape 4.000 de școli din țară nu au autorizație de securitate la incendiu.
Ministrul Învățământului, Sorin Cîmpeanu, consideră o veste foarte bună faptul că peste 370 de școli și grădinițe din România sunt relocate, cu doar 5 zile înaintea începerii școlii.
„Avem un alt capitol care se referă la un număr important de unități de învățământ care sunt relocate. Aparent, aceasta ar putea să fie o veste rea. Practic, eu o consider o veste foarte bună, asta înseamnă că s-a început cu adevărat reabilitarea unităților de învățământ. Sunt 374 de unități de învățământ relocate, cele mai multe sunt în București – 36 de unități de învățământ, sunt în Vaslui 40 de unități de învățământ, avem în Constanța 18 unități de învățământ, în Caraș, în Prahova – alte 18 unități de învățământ, deoarece fac obiectul unor acțiuni majore de reabilitare a clădirilor și de extindere a acestor clădiri, iar contractele încheiate au date de finalizare ce depășesc 5 septembrie”, a declarat Cîmpeanu.
Potrivit edupedu.ro, aproximativ jumătate dintre elevii din România și 45% dintre clădirile din sectorul de educație sunt expuse riscului seismic.
Vorbind despre începerea școlii, premierul Nicolae Ciucă a declarat că, în urma discuțiilor cu ministerul Educației și cu președinții Consiliilor Județene, speră să aibă o soluție „până pe 15 septembrie”, privind rezolvarea transportului pentru elevi și cea a manualelor școlare.
„Deci am stabilit ieri ca ministerul Educației împreună cu președinții Consiliilor Județene să avem o soluție până la 15 septembrie (…). Știu că la nivelul MAI au fost luate toate măsurile ca în proximitatea unităților de învățământ să fie asigurate efectivele necesare pentru siguranța și securitatea, precum și pentru menținerea măsurilor de ordine publică în zona perimetrală a unităților de învățământ”, a declarat premierul.
În timp ce Executivul prezenta datele despre începerea școlii, primăria unei comune din județul Dâmbovița a anunțat părinții copiilor defavorizați că vor avea nevoie de dosar cu șină dacă vor să primească tichetele sociale cu ajutorul cărora se pot cumpăra rechizite.
„Bună dimineața! Dosarele pentru tichete sociale (grădinița/ școală) se depun până la data de 2 septembrie la unitățile de învățământ din comună. De la primărie aveți nevoie de adeverința. Este necesară și adeverința cu venitul pe luna iulie de la locul de muncă. Mai multe informații veți găsi în informarea de mai jos”, a scrie Primăria Cornești pe Facebook.
Pentru a putea accesa tichete sociale, dosarul trebuie să conțină:
Copiii din medii defavorizate și fără posibilități materiale vor beneficia de tichete educaționale în valoare de 500 de lei, pentru achiziția de rechizite și alte materiale școlare.
Anul trecut 235.000 de elevi au beneficiat de ajutorul de la stat, iar banii au fost virați în aprilie 2022.