Premieră de gală pentru filmul „Miami Bici”, produs de Codin Maticiuc. Ce vedete au fost prezente la eveniment. FOTO

Cea mai mare premieră de gală a unui film românesc a avut loc luni seara, la Grand Cinema Băneasa. Peste 1000 de invitați au for prezenți la eveniment și s-au bucurat din plin de filmul de comedie „Miami Bici”, produs de Codin Maticiuc și Matei Dima, în regia lui Jesus del Cerro.

Ce vedete din România au venit la premiera filmului „Miami Bici”

Printre camere, lumini, șampanie, râsete și panouri decorate cu elemente exotice care au purtat invitații de-a lungul serii pe plajele din Miami, premiera de gală a fost marcată de mai multe surprize pregătite de organizatori, iar filmul a primit la final reacții extraordinare din partea celor prezenți.

Codin Maticiuc și BRomania, personajele principale ale peliculei, dar și regizorul Jesus del Cerro și coproducătorul Alex Coteț, și-au primit cu entuziasm invitații, au făcut poze cu ei și au vorbit despre parcursul Miami Bici, de la idee la film.

Printre invitații galei de premieră a filmului s-au numărat foarte multe celebrități din România, influenceri, actori americani, oameni de televiziune și prieteni apropiați ai producătorilor, printre care Delia, Antonia, Alex Velea, INNA, Andi Moisescu, Giulia, Mario Fresh, Nicoleta Nucă, Anda Adam, Nicole Cherry, Adrian Nartea, AMI și mulți alții.

După interviuri și povești, invitații au fost conduși în sălile de cinema pentru vizionare, iar comedia a fost apreciată și, mai ales, aplaudată.

Ce știu sigur? Este cel mai scump film românesc independent. Ce cred? Este cea mai bună comedie românească de după revoluție. Ce-mi doresc? Lumea să meargă și să-și facă propria impresie, pe care apoi să mi-o comunice. Accept orice părere și critică de la cei care au văzut filmul”, a declarat Codin Maticiuc.

«Miami Bici» este o comedie pură. Este un film despre doi băieți năzdrăvani care pleacă să facă bani și intră în bucluc. Mi-ar plăcea ca publicul să se simtă bine când se uită la el și să plece din sala de cinema cu un zâmbet pe buze, gândindu-se că, uite, se poate și în România!”, spune Matei Dima.

Comedia spumoasă, situațiile controversate și replicile pline de umor de calitate românesc au adus zâmbetul pe fețele fiecărui invitat. Afterparty-ul evenimentului a avut loc la clubul Nuba, unde cei prezenți au continuat distracția până în zori și au sărbătorit alături de protagoniști.

Prima avanpremieră a filmului de comedie „Miami Bici” a avut loc săptămâna trecută la Cinema City Timișoara, unde peste 200 de spectatori au avut parte de un „meet & greet” cu actorii. Filmul va ajunge în cinematografele din toată țara pe 21 februarie.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI