Povestea ultimului mare șuț din București. Nea Gogu Ceferistu’ a „paradit”, decenii întregi, buzunarele și gențile bucureştenilor

Reporterul Impact.ro l-a cunoscut pe nea Gogu Ceferistu” când era deja bătrân, foarte bătrân. Și bolnav. Era pe vremea când Poliția Capitalei mai organiza „prezentări de caz” la sediile secțiilor de poliție din București, în scopul unei promovări asidue a imaginii instituției.

De fiecare dată când era rezolvat câte un caz, fie că era vorba de infracțiuni de stradă, ca furturi din buzunare, șmenuri, înșelăciuni prin metoda „Maradona”, sau fapte mai grave, ca tâlhăria, jaful, violul, spargerile de mașini sau de case, făptașii, „hoții”, denumirea generică pentru infractorii de toate genurile, erau aduși în fața ziariștilor. De regulă, în cea mai mare încăpere din secția de poliție.

În prima linie stăteau cameramanii, cu camerele lor uriașe puse pe trepiede, apoi, în spate, reporterii, după ce mai întâi aceștia încărcau biroul din fața lor cu microfoane și reportofoane. După care erau aduși hoții. Un polițist spunea povestea faptelor, apoi ziariștii puneau întrebări. Mai toți infractorii vorbeau, pentru că își imaginau că, astfel, se pot disculpa public.

Asta s-a practicat până când avocații au început să dea în judecată Poliția pentru nerespectarea prezumției de nevinovăție.

„Când te ia Miliția, ia paltonul pe tine că nu știi cât te țin acolo”

Într-un astfel de cadru a avut loc și întâlnirea reporterului Impact.ro cu cel mai bătrân, la acea vreme, și, fără doar și poate, cel mai versat, ultimul mare șuț din București. Era sfârșit de toamnă și, deja, frigul mușca din trecători.

Gheorghe Adochiței, pe numele său de buletin, fusese săltat de poliție de acasă, pentru un furt de buzunare din autobuzul liniei 182. Luase pe el, preventiv, un palton de stofă groasă, vechi, ciupit de molii. Hoții aveau o vorbă care zicea că „și vara dacă te cheamă la miliție, îți iei pe tine palton și un pulover, că nu știi cât te țin ăștia acolo”.

„Mucles” în fața presei

Dar Adochiței, nea Gogu, ce-i drept era și bolnav. Trăgea după el o pungă de drenaj, plină pe sfert cu o zeamă tulbure. Avea dren în burtă, făcuse lichid. Tras la față, supt de boală și sictir de viață și de tot, stătea pe un scaun rece într-un birou, la Secția 9 Poliție. Privea tot timpul în jos, fixând vârfurile pantofilor scâlciați. Mai ducea pumnul la gură și tușea gâjâit.

Zarva din jurul său, făcută de ziariști îl lăsa nepăsător. I se citea indiferența pe fața-i cenușie. „Cum a fost, nea Gogu, ce viață ai avut? Ai paradit mulți? Mai scapi mâna în caraiman (buzunarul interior al unei haine, argotic, n.r.)”. Mormăia ceva să nu-nțelegi ce zice. „Așa de-al dracu’”, bagă fitilul un polițist din încăpere. N-am scos mare lucru, atunci, de la nea Gogu. N-a vrut el să se „spargă” la presă.

Ultimii ani a trăit, mizer, din pensia de ceferist

Ultimii ani din viață și i-a trăit în Pantelimon „capăt paișpe”, într-o garsonieră modestă dintr-un bloc gri murdar, de pe marginea Parcului Morarilor. Nu încuia niciodată uşa. Băteai la ușă şi el striga „Intră!”. De cele mai multe cei ce-l vizitau îl găseau întins în pat. Acolo şi mânca. Se uita la televizor sau se scurgea încet, dintr-un colţ în altul al camerei cu câte o treabă. Mai ducea o farfurie, mai aranja o cârpă.

Gheorghe Adochiţei, pe numele său adevărat, a fost ani întregi cel mai abil hoţ de buzunare din Bucureşti. A zăcut ani de zile, spre sfârșitul vieții, în bârlogul său. Bolnav şi supărat pe viaţă şi pe lume. Cu doi-trei ani înainte să-și dea obștescul sfârșit, mai ţinea un şpriţ lung cu câte un vecin.

După ce i-a sângerat prima oară stomacul, a trecut pe apă. Stomacul l-a îngenuncheat. A trăit din pensia de ceferist, unde a lucrat, cu acte, ani mulţi. Din când în când, îl mai ajuta fata sa. Venea şi-i mai spală o rufă, un blid. Îi mai făcea o tocană slabă ori o oală de ceai de mușețel sau gălbenele.

A fost cel mai abil „trăgător”

A început în urmă cu decenii, când tramvaiele aveau taxatoare şi biletul, la clasa a I-a, era 30 de bani. A fost cel mai abil „trăgător”, aşa cum este numit cel care, într-o bandă de şuţi are misiunea de a scoate banii sau portofelul din buzunarul unei victime.

Când vederea l-a mai lăsat, iar degetele au devenit nesigure, s-a transformat în „girofar”. Mai pe înţeles, cel care, potrivit ierarhiei bandei, se urcă primul în autobuz şi se uită dacă e vreun gabor în „panacotă”. Adică în autobuz sau tramvai.

A căzut în mâna poliției din prostia unui șuț școlit de el

A fost client constant al Miliției şi ştie ce e puşcăria. Mai târziu, bătrân deja, ajunesese să dea cu subsemnatul la Secţia 25, special instituită pentru şuţi. Iar nea Tomiţă Vasile, şeful secţiei ani de zile, i-a pus capac acum câţiva ani. Un flagrant organizat pe linia autobuzului 182 i-a pus capăt carierei.

Regele şuţilor a căzut pe mâna unui discipol de-al său. Viky Oboraru, în buletin, Victor Savenţiu. „Eşti cel mai prost elev al meu!”, i-a spus, atunci, Gogu lui Viky. Pe Gogu l-a salvat de puşcărie boala. O nenorocită de boală digestivă care l-a făcut să târâie după el, odată cu amintirile grele, şi o pungă de drenaj. Ani de zile înainte să moară.

Hoţii de buzunare au învăţat meserie pe manechini cu clopoţei

Gogu Ceferistu’ a şcolit generaţii de şuţi. Prin locuinţa sa, ani de-a rândul, s-au perindat zeci de hoţi din buzunare. Vecinii vedeau vânzoleala. Ştiau ce se întâmplă. Indivizi dubioşi, dedicaţi furtului, care veneau la nea Gogu ca la Dumnezeul lor. Principala metodă de învăţare pe care o aplica bătrânul şuţ, era aceeași, veche de secole.

Școală englezească, din mahalalele Londrei și malurile puturoase ale Tamisei. Antrenament pe un manechin îmbrăcat şi în ale cărui buzunare erau puşi clopoţei. Ucenicul şuţ trebuia să sustragă banii din buzunare, fără ca clopoţeii să sune. Şi asta, în timp ce manechinul era mişcat, simulându-se, astfel, condiţiile reale din stradă, magazine sau autobuze.

Cei mai mulţi şuţi au migrat în Occident

Majoritatea grupărilor de şuţi care sunt active azi şi care fac ravagii pe traseele mijloacelor de transport în comun din Bucureşti, sunt rodul şcolii lui Gogu Ceferistu. Liderii acestor bande au fost, ani în şir, clienţi ai poliţiştilor de la Secţia 25, unitatea care luptă, la foc continuu, împotriva şuţilor. Prinţoi, Jidanu, Billy Ţiganu, Plăcintă, Moldoveanu, Românaşu, Bordon, Chioru sau Mirică au fost nume de temut în lumea şuţilor din Capitală.

Cei mai buni dintre elevii lui nea Gogu, după ce Europa a trecut la Euro, au făcut zeci de mii de victime, de câţiva ani, prin Occident. Culegeau portofele din genți și buzunare, mai ceva ca pionierii, pe vremea lui Ceașcă, la cules de mușețel și castane. De la Praga până la Londra, prin oraşele Italiei. Spaniei, Austriei, Franţei și Germaniei, şuţii din România aplicau învăţămintele lui Gogu Ceferistu, semănând tristeţea pe străzile şi prin magazinele Europei de Vest.