Poveste de dragoste cu năbădăi între Maria Ciobau și regretatul Ion Dolănescu. Interpreta de muzică populară a povestit cum s-a cunoscut cu soțul ei și cât de mult a insistat aceta pentru a o cuceri.
Maria Ciobanu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară. În curând va împlini respectabila vârstă de 83 de ani.
Interpreta are trei copii din tot atâtea căsnicii. Ea a fost măritata și cu regretatul artist Ion Dolănescu, care a încetat din viață în urmă cu 11 ani. Maria Ciobanu a povestit acum câțiva ani pentru Jurnalul Național cum a început povestea lor de dragoste.
“Îmi amintesc că prin 1968 spre 1969 Dolănescu îmi făcea curte. Dar eu eram măritată, o aveam pe Camelia, care avea doi anişori… Nu-l băgam în seamă, dar îmi plăcea cum cântă. În acea perioadă lansase câteva cântece frumoase, precum: „Nu sunt bolovani pe drum”. Îmi plăcea cum cântă, dar, de ce să nu recunosc, nu-mi plăcea ca bărbat”, povestea Maria Ciobanu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pe atunci nu mă împăcam bine cu soţul meu, tatăl Cameliei, cel de-al doilea soţ. M-am despărţit de tatăl Leontinei care se purta foarte urât cu mine, Dumnezeu să-l odihnească, apoi, m-am căsătorit cu tatăl Cameliei, şi mi-am dat seama că acesta era foarte gelos. Mergeam la recepţii de gradul zero, la familia Ceauşescu, unde se înmânau invitaţii nominale. Nu puteam să lipsesc şi nu puteam să mergem împreună. Iar el era extrem de gelos!”, adăuga ea.

Și cum gelozia excesivă nu face bine nicunei relații, Maria Ciobanu a renunțat la soțul ei și a început să se atașeze de Ion Dolănescu, cel cu care mergea în turnee tot mai des.
„La Revelionul 69 spre 70 am cântat cu Ion Dolănescu piesa „Au, lele, vino-ncoa!” denumită şi „Hăulita”. Ne-a însurat lumea de-atunci. Se spunea că mi-am lăsat bărbatul şi m-am măritat cu Ion Dolănescu. Şi nu era aşa atunci…
După ce am început să cânt cu Ion, care s-a ţinut de capul meu vreo trei ani, treptat, prin 1971, ne-am îndrăgostit… Pobabil că a fost destinul. Am divorţat, ne-am îndrăgostit, apoi ne-am căsătorit şi s-a născut un băiat, cu care mă mândresc: Ionuţ”, a încheiat Maria Ciobanu.