14:27
Client fidel al târgurilor de cărți, mai mult decât, poate, al librăriilor în accepțiunea clasică a publicului, am remarcat, de-a lungul anilor, un fenomen, care dincolo de prestațiile „la zi” ale politicienilor, spune multe despre personalităților acestora, dintr-o perspectivă ceva mai intimă a ceea ce sunt sau au fost.
Ca oameni, în primul rând, dar contextual, trecuți prin acest malaxor de nume, funcții, imagini publice, apartenența la partide, alianțe, guvernări, organisme sociale pseudo profesionale, alcătuite din politicieni. Din oameni care au făcut din politică și din vânzoleala lor, guralivă sau mai tăcută, în funcție de poziții și capacitatea intelectuală și vocală, au făcut, așadar, din această lume un modus vivendi.
Și în momente de relaș ale acestora, fie datorate unor strategii în forță de formare, impunere și susținere a imaginii lor, mai ales în perioadele preelectorale, sau cu ocazia sfârșitului prezenței lor pe scena politică, ori și mai dramatic, cauzate de experiența unei condamnări penale și a ispășirii unor pedepse în interiorul zidurilor unor penitenciare, acești politicieni au scris niște cărți.
Le-au comis, o spun eu, autorul acestui articol. Deoarece majoritatea acestor opere au arareori și destul de vag legătură cu un act de creație rezonabil, demn de luat în seamă. Sunt, de cele mai multe ori, simplă maculatură, care sfârșește, în marea lor masă ca un afront adus pădurilor, pe rafturile unor magazine de cărți, să le spun generic așa.
Care pot fi spații decente, asemenea librăriilor consacrate, dar și tarabe ori vravuri împrăștiate pe ziare, mușamale ori folii mari de plastic, întinse pe jos, în colbul sau în bălțile târgurilor de margine de oraș. Fie ca e vorba, luând ca reper doar Capitala, Târgul Vitan-Bârzești sau cel, de-a dreptul epic în mizeria sa, de la Valea Cascadelor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Și iată-mă răscolind cu ochii și, febril, cu mâinile, avid de noutăți, și nu neapărat în sensul datei publicării, după titluri, autori, prin astfel de locuri. Și, adunat în timp, am întâlnit, uneori mai la vedere, alteori, înghesuite printre cărți vechi și jerpelite, multe din categorii modeste, ca valoare literară, volume scrise de nume mari ale politicii românești.
Cărți rătăcite printre volume vechi, unele sordide, publicate pe la Editura ”Cartea rusă”, sau Editura Tehnica”, ori din colecția ”Enigma” sau înghesuite claie peste grămadă peste reviste de benzi desenate și manual de croșetat sau cărți de bucate cu sosuri vechi, în pete, pe ele. Volume, care la data lansării au avut prețuri mari, potrivit calității, unele având chiar și ediții princeps, și, mai ales, în conformitate cu numele lor în legătură cu funcțiile, pozițiile pe care le-au avut în stat. Ion Iliescu, președinte, Adrian Năstase, prim ministru și președinte al PDSR, actualul PSD, Klaus Iohannis, președintele în funcție al României, fost primar vreme multă al Sibiului.
Dar și nume cu funcții politice mai mici, din eșalonul doi, foști miniștri, șefi de partide ori „țuțări” pe la diverse formațiuni politice. Țuțăr, în argou, definind „o persoană ușor manevrabilă, profitoare”, un „fripturist”.
Și iau, ca prim exemplu, numele președintelui Klaus Iohannis, trecut ca autor al volumului „Pas cu pas”, publicat într-o primă ediție în 2014. S-au vândut, atunci, în jur de 100.000 de exemplare, cu aproape 50 de lei fiecare volum.
În prezent, la târgurile de cărți, pe rafturi sau online, un exemplar din „Pas cu pas” poate fi cumpărată chiar și cu 1 leu și 60 de bani sau 1 leu și 90 de bani.
În aceeași situație stau și „lucrările” fostului președinte Ion Iliescu, autor (sau om politic care și-a pus semnătura, o aluzie pe care mi-o permit față de suspiciunea că majoritatea acestora, într-o mare parte a conținutului lor au în spate munca anonimilor „redactori de carte”, trecuți, totuși pe pagina de gardă a cărților), a peste 20 de volume.
Și iarăși, ca exemplu unic din opera celui care a marcat politica și chiar viața românilor de după Revoluția din 1989, volumul său intitulat, fără echivoc sau într-un mod care ascunde mult din cinismul cu care a fost acreditat de opozanți, ”Revoluția Română”. Cartea, care nu aduce niciun pic de lumină asupra acelor dramatice evenimente istorice, a ajuns să zacă pe rafutri, la vânzare, cu 2 lei bucata. Derizoriu și trist, având în vedere tema lucrării. ”Revoluția română”. La preț de 2 lei. Amară ironie.
Lista unor astfel de autori, politicieni care și-a pus amprenta, într-o mai mică sau mai mare măsură, asupra vieții noastre, mai include nume ca Emil Constantinescu, președintele României între 1996 și 2000, autor al numeroase lucrări de geologie și mineralogie, dar și din domeniul științelor umaniste, lucrări care fiind de specialitate, nu li se pot reproșa mari chestiuni.
Apoi, nu se poate să o amintim pe Sandra Pralong, politician și activistă civică, cea care a candidat pentru funcția de senator din partea PNȚ-CD în 2012 și care a mai fost și consilieră a președintelui Emil Constantinescu, pe timpul mandatului acestuia la Cotroceni, dar și consilieră a lui Klaus Iohannis, numită în această funcție în 2015. Una din cărțile Sandrei Pralong, „Cum schimbăm mentalitatea? 25 de ani în România”, poate fi cumpărată de pe rafturile Târgului Cărții, de pe bulevardul Magheru la prețul de 7,99 lei.
Deloc de neglijat și prezența din librării și alte magazine de cărți a fostului prim-ministru și președinte al PDSR, actualul PSD, Adrian Năstase, client, la un moment dat și al penitenciarului Rahova, autor a multor lucrări de Drept, în care este doctor. Dar și în calitate de semnatar al unor scriituri mai ușurele, prin care a încercat să se facă ceva mai simpatic. Lucru pentru care puțini ar băga mâna în foc cu sinceritate că i-a și reușit.
Această tentativă de a-și cosmetiza caracterul, în încercarea sa de a șterge din memoria publică replica de evident prost gust rostită de Năstase în plenul Parlamentului, când și-a invitat contestatarii„să-i numere ouăle”. Cu trimitere la suspiciunile față de averea sa de la Tărtășești, județul Dâmbovița, unde avea și o fermă de păsări.
Marius Ghilezan, jurnalist de peste 30 de ani și consilier, de-a lungul vremii al mai multor politicieni, a cunoscut îndeaproape această lume, cu tot ce înseamnă în diversitatea manifestărilor ei, inclusiv prin prisma slăbiciunilor, a vanităților dar și a înclinației acestora, la un nivel amatoricesc, chiar mediocru, spre scriitură.
Fie că era vorba de tomuri pline de „învățăminte” către oameni, către societate, prin prisma experienței acestor oameni, ocupanți mai mult sau mai puțin temporar ai unor funcții politice. Asta când nu și-au abandonat apucăturile, sau haideți să le spunem mai elegant, ambițiile scriitoricești, unor terțe persoane, consilieri ori filosofi de conjunctură, ca să nu zicem „de cafenea”, nu de multe ori, și ei frizând nulitatea, dacă nu chiar ridicolul în ale scrisului.
Și iată, în câteva succinte consemnări, câte ceva din opiniile lui Marius Ghilezan pe marginea acestui fenomen pseudo cultural.
„Cărțile politicienilor au ajuns la doi lei. Nu e nimic întâmplător. Odată ce nu se mai bucură de încredere, își pierd și cititorii. Multe dintre așa zisele lor opere au fost documente pragmatice pentru un timp și o cauză. Fiind lipsite de valoare, au ajuns la prețurile de covrig.
În experiența mea de analiză politică, în treizeci de ani, am cunoscut oameni cu viziuni, precum Horia Rusu, Dinu Patriciu, care construiau un proiect de țară, dar doar înainte de alegeri. Ulterior, aceste idei s-au fâsâit.
Sigur că și Ion Iliescu a scris o imensă maculatură: “de la sinergia faptelor, la „meandrele concretului.” Partenerul său de guvernare, Adrian Năstase, a evitat cu parcimonie excursul politic.
Și prietenul meu, Cozmin Gușă, a schițat un program, dar a eșuat politic, devenind ce nu a fost niciodată un jurnalist.
Editurile căutătoare de profit i-au căutat pe foștii președinți pentru a-și scrie memoriile. Doar Traian Băsescu a evitat ridicolul situației.
Cărțile de valoare ale politicienilor pot fi numărate pe degete: “Cartea șoaptelor” a lui Varujan Vosganian, despre istoria armenilor, “Mai există judecători la Berlin” a lui Dan Radu Rușanu, scrisă în pușcărie și “Jurnalul de campanie” a Adrianei Săftoiu. Sigur că nu vorbim despre literatură, nici dacă ocupantul vremelnic al jilțului de la Palatul Cotroceni poate scrie cărți. E o copilărie să crezi că Iohannis a scris cartea de doi lei “Pas cu pas.” El a fost asistat de o colegă de breaslă, fostă consilieră, care a plecat de la Palat pentru că perdelele miroseau a comunism.
Politicienii nu scriu literatură. Au rare vocații literare. Exclud din ecuația prezentului pe Adrian Păunescu, Eugen Barbu și pe Vadim Tudor, mai întâi literați și de-abia apoi politruci.”
Și Gabriel Rusu, jurnalist de calibru, din garda veche, fost gazetar la Secțiile Cultură ale ziarelor Tineretul liber, Adevărul, și vreme de peste 15 ani, editor și producător la TVR Cultural, reputat critic literar, autor ale unor lucrări de specialitate de marcă, a împărtășit, în exclusivitate pentru impact.ro, câteva opinii despre tema acestui articol.
Gabriel Rusu: „De ce scriem cărți? Să înțelegem lumea. Fiecare scriitor e un erou în ficțiunea sa, pentru că spune adevărul, și prin asta rămâne în Biblioteca Noastră. De ce facem politică? Să schimbăm lumea – sperăm că în bine, se întâmplă prea adesea că în rău, asta e, ghinion! De ce când un politician dă greș, se grăbește să se transforme în scriitor, unul mincinos, ascunzându-și păcatele sub copertele unei cărți? Ca să păcălească istoria, să-și alimenteze artificial orgoliul, să se furișeze în Biblioteca Noastră. E drept ori nu e drept? Ne spune Cristian Botez în reportajul său”
Desigur, în siajul politicienilor menționați mai sus, cu ale sale opere, cu sau fără ghilimele, în funcție de critici, cronici, cumpărate sau nu, ori de simpatii, intră și alte nume care și-au satisfăcut pofta de a scrie, de a–și aduna gândurile, ideile, opiniile ori pur și simplu, fanteziile în cărți, pe care criticii le-ar putea numi cu mare îngăduință opere literare. Și amintim doar doi tineri, așa mai tomnatici, Sebastian Lăzăroiu, fost ministru al Muncii în guvernul lui Emil Boc și consilier o perioadă, la Cotroceni, pe timpul mandatului lui Traian Băsescu.
De altfel, Lăzăroiu a declarat în mai multe rânduri că a renunțat definitiv la politică și că se va dedica total creației literare. Al doilea „puști” teribil, o vreme, de sorginte neomarxistă, medicul Vasile „Vasi” Rădulescu, ministru cu scandal, scurtă perioadă, al Sănătății, a așternut și el, rând după rând, vorbe și gânduri, cam imature, spun criticii literari, și dau exemplu volumul cu înduioșătorul titlu ”Dragă inimă”.
Și nu aș încheia acest material jurnalistic fără a consemna și un exemplu demn de luat în seamă, un exemplu al unui politician al cărui talent scriitoricesc este incontestabil, recunoscut de critică, căutat și apreciat de cititori. Varujan Vosganian, vreme îndelungată membru PNL, în anii decenți ai acestui partid, apoi membru ALDE, ministru al Economiei și senator, care, doar dacă luăm ca reper la prețurile cărților la „bursa rafturilor”, își umilește vecinii de corpuri de bibliotecă. Asta ca să nu mai vorbim de conținut, de scriitura în sine. Și dau ca unic exemplu volumul său „Cartea șoaptelor”.
