21:09
Liviu Rebreanu, marcantă figură a literaturii noastre, și-a propus să aștearnă într-un volum o adevărată poveste de dragoste, o tragedie născută din iubirea a doi scriitori pentru aceeași femeie. Opera sa ar fi avut titlul „Șarpele”, fiind compusă din 13 capitole. Primele 12 ar fi tratat adevărata relație, iar ultimul o creație de pură ficțiune a celui considerat întemeietorul romanului modern românesc și unul dintre cei mai de seamă scriitori ai noștri din veacul al XX-lea.
Natalia Negru era studentă la Facultatea de Litere. S-a născut la 5 decembrie 1882 într-un sat din Galați și era cea mai mare dintre cei doi copii ai institutorului Avram Negru. Copila a fost mai mereu povățuită de mama ei să iubească învățătura. Nici nu s-ar fi putut altfel, având în vedere că provenea dintr-o familie de oameni educați, cea care i-a dat viață fiind o descendentă din neamul răzeșilor, iar bunicul preot. La insistențele ei, ajunge la București, la Facultatea de Litere, pentru că realmente admira lectura, ba chiar avea reușite în ale scrisului.
Într-o zi, după cursuri, frumoasa Natalia a intrat în Biblioteca Fundației Universitare. Acolo, Șt.O.Iosif avea funcția de custode. Acesta se îndrăgostește pe loc de tânăra studentă. El era deja un scriitor consacrat, mai cu seamă după ce recent îi fusese publicat cel de-al treilea volum de poezii.
Fără să-i mai pese de nimeni și nimic, la puțin timp, îi cere mâna. Căsătoria avea loc în vara anului 1904, la Tecucel. Socrul mic îi oferă miresei o casă, o vie și trei hectare de pământ. După o nuntă de trei zile și trei nopți la care au participat cele mai cunoscute nume ale literaturii românești de atunci, începe viața conjugală.
După doar un an de căsnicie, dădea naștere fiicei lor, Corina. Dragostea pentru Steo, cum îl alinta ea și cei apropiați, se transforma în cu totul altceva, probabil un termen pe care nici ea însăși nu știa să-i dea un sens. Devenea tot mai clar că soțul nu era bărbatul pe care îl visase. Era boem, visător, dar și prea sărac pentru a-i putea satisface toate capriciile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Steo a dezamăgit iluziile mele de la început. Întârzia mereu seara, uneori până dimineaţa. Vestimentar era foarte neglijent. Câştiga modest, mult sub nevoile noastre cele mai reduse. Eu trebuia să procur câte un ban, de multe ori cerând tatii, ceea ce îmi era teribil de jenant”, avea sa mărturisească Natalia peste ani.
Dezamăgită de noua sa viață, femeia începe să vadă altfel lucrurile din viața personală. Astfel, îl observă într-o lumină aparte pe bunul prieten al soțului ei, poetul Dimitrie Anghel. Cei doi scriitori erau aproape de nedespărțit. Se cunoscuseră în timpul studiilor și pentru că părea să aibă idei asemănătoare despre viață și literatură, au rămas atât de buni amici încât multă vreme au semnat sub același pseudonim. Anghel venea destul de des în casa cuplului Iosif-Negru.
După aproape cinci ani de căsătorie, Natalia își anunță soțul că relația dintre ei s-a încheiat și că ea va pleca la Paris, pentru a-și îngriji sănătatea.
„Pândisem un moment și mărturisisem lui Iosif că nu-l mai pot iubi din pricina firii lui de boem dezordonat care lăsa de dorit, începând de la conduita lui față de mine până la aceea față de el însuși. Își neglija complet sănătatea, igiena, totul. El era bolnav, săracul, dar eu nu știam. Eu îl iubeam ca o soră. Pare-se că nici el n-ar fi voit mai mult. N-a simțit durerea mărturisirii mele”, avea să scrie Natalia Negru în „Helianta”, o carte despre relația ei cu cei doi poeți.
Se spunea că plecarea Nataliei în Franța a coincis cu faptul că lumea începuse să afle de relația ei cu Anghel și nu suporta oprobriul public. De la Paris îi trimite lui Steo o ultimă scrisoare în care îi spune că i-ar plăcea să fie și el alături de ea, probabil din nostalgie, remușcări sau dintr-un rest de iubire. Însă, în locul lui Steo, cel care vine la Paris este Anghel. Nu există indicii exacte dacă relația lor s-a consumat în capitala occidentală sau era începută din România. Cert este că la sfârșitul lui iunie 1911 se pronunță divorțul de St.O.Iosif, iar trei luni mai târziu, Natalia se căsătorește cu Dimitrei Anghel. Curând, Steo ajunge în spital. Era bolnav de sifilis și după doi ani, în 1913, moare la numai 38 de ani, singur într-un salon al spitalului Colțea.
Până atunci, Natalia Negru devenise fondatoare a Societății Scriitorilor Români, alături de cei doi bărbați din viața ei, poetă, traducătoare și profesoară și începe să-și împartă statutul de scriitoare cu cel de familie. Dacă primul soț era un visător, Dimitrie Anghel s-a dovedit exact opusul acestuia: gelos, abuziv, violent. Natalia avea să mărturisească.
„Mai multe zile m-a ținut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfâșietor despărțită de fetița mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simteam pașii lui Anghel, căci venea din când în când acasă și asculta să știe ce fac, auzeam ușa încuindu-se după el, pașii pierzându-i-se în curte. Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador”.
Apar însă și spusele lui Anghel, într-o confesiune pe care i-a făcut-o lui Eugen Lovinescu: „Din primele zile a început prin a mă persecuta la prieteni, de care ținea să mă izoleze, în simple cunoștinți, în literatura mea făcută înainte, din care m-a obligat să scot părul blond și ochii albaștri, sub cuvânt că aș fi avut un mare amor pentru o damă blondă”. Tot în „Helianta”, Natalia Negru scrie că soțul ei i-ar fi spus de niște relații extraconjugale ale lui, despre care nu știa să spună dacă erau reale sau inventate, doar că să o facă geloasă și să-i producă suferință.
Nu s-a putut afla cine avea dreptate. Sigur este faptul că pe 26 octombrie 1914, cuplul ajunge la Tecucel, la părinții Nataliei, pentru o aniversare în familie. Din gelozie, cei doi se ceartă o zi și o noapte. În dimineața următoare, scandalul atinge apogeul. El o amenință că dacă face un singur pas, o împușcă. Ea nu-l ascultă, el ia revolverul și trage un foc de armă înspre soția sa. A ridicat pistolul în ultimul moment pentru a trage în aer, însă gloțul a ricoșat dintr-un pervaz și a lovit-o pe Natalia în fesă. Femeia a căzut la pământ, plină de sânge. Speriat, Dimitrie Anghel pune arma în dreptul inimii și se împușcă. Nu moare imediat. Este dus la spitalul din Iași unde se stinge după două săptămâni, la 42 de ani.
„Am crezut că glumește și am continuat să merg spre ușă. El a scos revolverul și a tras. Eu am căzut. Impresionabil cum era, a crezut că m-a omorât, de aceea glontele urmator și l-a tras în piept”, va povesti ulterior Natalia.
Rămasă doar cu fiica ei, Natalia Negru încearcă să-și refacă viața. Dar izbucnește războiul și, la 13 septembrie 1916, Corina este ucisă de o schijă provenită de la un proiectil aruncat dintr-un aerostat german care bombarda Bucureștiul. Fetița avea doar 11 ani. Femeia se retrage la Tecucel. Aventurile vieții sale luaseră sfârșit. Publică în reviste de tot soiul tot și înființează o fundație în memoria Corinei și a celor doi soți. Acestei fundații îi va dona 365 de volume.
Moare la 80 de ani, în casa ei din Tecuci, Galați.
