Plantele de apartament au numeroase beneficii și nu ar trebui să lipsească din nicio casă. Pe lângă faptul că purifică aerul, însuflețesc atmosfera și fac orice spațiu să arate mai bine, unele plante se spune că aduc noroc.
Majoritatea oamenilor aleg plantele de apartament pentru rolul lor decorativ și optează pentru ghivece cu plante care să se potrivească spațiului în care locuiesc. Unii aleg plante ușor de îngrijit, care nu necesită condiții de mediu speciale, pentru că nu au prea mult timp să se ocupe de ele, de exemplu. Alții preferă plantele care nu cresc prea mult, pentru că nu au loc pentru ghivece foarte mari în casă.
Dincolo de aspectul estetic, ar trebui să luați în calcul și faptul că unele plante se spune că aduc noroc. Există plante care, conform legendelor, aduc noroc, bogăție și chiar iubire pentru cei care le dețin. Care sunt acestea și de ce este bine să le aveți în casă?
Busuiocul este considerat o plantă sacră în India. În Mexic, oamenii poartă busuioc în buzunar deoarece legenda spune că acesta atrage banii și că determină persoana iubită să fie fidelă. Potrivit credinței populare, busuiocul te ferește de ghinion, așa că oamenii aleg să îl pună la intrarea în casă sau la ferestre.
În România, busuiocul uscat de pune sub pernă la anumite sărbători, iar legenda spune că fetele care fac acest lucru își vor visa ursitul. Pe lângă faptul că este o plantă care aduce noroc, busuiocul este foarte aromat și îl puteți folosi la multe preparate. Are nevoie de căldură, lumină bună, un sol bine drenat și apă puțină pentru a se dezvolta.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru aztecii din Mexic, un cactus înflorit era un semn de noroc și aducător de vești bune. Legenda spune că Zeul Soarelui și al Războiului le-a promis aztecilor că atunci când vor vedea un vultur care stă pe un cactus, ținând un șarpe, înseamnă că și-au găsit locul. Cactusul respectiv a crescut și s-a transformat într-o insulă, pe care aceștia s-au mutat.
Cactusul este o plantă rezistentă, care are nevoie de soare mult și apă puțină. Dacă aveți un cactus în ghiveci, puneți-l lângă fereastră și udați-l o dată pe săptămână.
Pentru greci, orhideea este simbol de virilitate. În Antichitate, se considera că dacă orhideea are rădăcini mari și puternice, urma să se nască un băiat, iar dacă rădăcinile sunt mici, se va naște o fată.
În Epoca Victoriană, orhideele erau semn de bogăție. În cultura Feng Shui, aceste flori aduc noroc în dragoste și armonie în relația de cuplu. Dacă le aveți în griveci, trebuie să știți că în perioada de creștere, au nevoie de o diferență mare de temperatură între zi și noapte. De asemenea, au nevoie de o umiditate mare în aer și să fie udate din belșug.

Această plantă era asociată de chinezi cu smaraldele și credeau că dacă pun o plantă în colțul casei, vor deveni mai bogați cu fiecare nouă frunză. Acestea seamănă cu niște monede, de aceea planta mai este numită și ”planta cu bani”.
Arborele de jad nu are nevoie de lumină multă și nici de apă prea multă. Un arbore de jad este ușor de îngrijit și poate rezista până la 50 de ani.
În cultura Feng Shui, dacă primești cadou o astfel de plantă, se spune că vei avea noroc, prosperitate, fericire și bogăție. Tradiția spune că semnificația este dată de numărul de tulpini:
Nu există o semnificație pentru patru tulpini, deoarece în limba chineză ”patru” se scrie asemănător cu ”moarte”.