Plaja Tuzla, raiul construcțiilor ilegale. Ce se poate întâmpla cu beach barurile apărute peste noapte, de care clienții sunt fascinați

Elena Avramescu 02.06.2021, 14:56

Plaja Tuzla, raiul construcțiilor ilegale. Situație fără precedent la Tuzla, unde plaja din localitate a fost invadată de construcții ilegale, ridicate fără nici un fel de autorizație. Primăria Tuzla se află în proces cu Apele Române de ani de zile, iar o decizie judecătorească ar fi singura soluție în cazul plajei din localitate.

Plaja Tuzla, raiul construcțiilor ilegale

Există o prevedere legală care ar putea da dreptul autorităților locale de desființare a construcțiilor, insă cum procesul este încă în desfășurare, primăria nu poate acționa pe un teren pe care încă nu știe dacă va fi sau nu al localității. Pe plaja din localitatea Tuzla, de mai bine de cinci ani de zile, construcțiile se înmulțesc de la o zi la alta. În fiecare vară și nu numai operatorii economici își desfășoară activitatea aici fără autorizație.

Situația aici, cred ca este o problema si cu ABADL pentru că respectivii operatori de plaja au început să înainteze cu construcțiile pe terenul primăriei Tuzla, teren privat, unde nu au autorizație de construcție, efectiv își desfășoară activitatea ilegal din punctul nostru de vedere. Terenul este intabulat de primăria Tuzla, iar autorizațiile de construcție sau avizele de amplasare se dau de către Primăria Tuzla. Ori Primăria nu a dat niciodata astfel de autorizație sau aviz de amplasare, a spus Bogdan Dicu, consilier local Tuzla.

Primarul cunoaște situația și confirmă faptul că cele mai multe dintre construcțiile ridicate sunt ilegale. Spune însă că, din cauza litigiului în care se află cu cei de la apele române pe tema terenului din zonă, nu poate să facă mai mult decât să aplice niște amenzi. Lucru pe care de altfel l-a și făcut, numai că cei sanctionați au contestat amenzile în instanță, la fel si deciziile de demolare, astfel ca ele nu pot fi puse în aplicare.

Plaja Tuzla, raiul constructiilor ilegale
Plaja Tuzla, raiul constructiilor ilegale

Vorbim despre malul mării de la Tuzla, acolo unde suntem in litigiu de cinci ani de zile cu Apele Române, care avem constructii ilegale cărora le-am dat amenzi și demolare și cu care suntem în instanță. Mulți zic de ce nu se duce primarul să dărame? Nu pot să dărăm pentru că avem instituții abilitate pentru care așteptăm să ne dea decizia judecatorul și să spună ce și cum. Daca mă întrebați pe mine, toată lumea are de pierdut pentru ca este clar ilegal. Toți au construit de la revoluție încoace. Toți sunt ilegali. Nimeni nu are nicio autorizație de construcție la malul mării la Tuzla, nimeni nu a plătit macar un leu de la revoluție și până azi. Pe malul mării vorbesc de cele 50 de hectare ale primăriei Tuzla, a declarat Reșit Taner, primarul comunei Tuzla.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

In legislatia din Romani exista o prevedere care ar putea da dreptul autorităților locale de desființare a construcțiilor. Mai exact la legea numărul 50 din 29 iulie 1991, articolul 33 spune ca

Articolul 33 (1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului, scrie în Monitorul Oficial.

Doar ca terenul cu pricina face obiectul unui proces aflat încă pe rolul instanțelor și nimeni nu poate face nimic până la o decizie finală. Cei de la Apele Române susțin că potrivit legislației, terenul ar fi al lor și că nu au dat niciodată vreo autorizație în zonă.

În urma verificărilor efectuate, rezultă faptul că aceste construcții ce fac obiectul solicitării se află amplasate pe domeniul public al statului reprezentând faleza Mării Negre. De asemenea, potrivit articolului 6 din OUG 202/ 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, aparțin domeniului public al statului falezele care sunt în contact cu marea sau cu proprietatea publică a statului până la 10 metri în spatele crestei falezei. ABADL nu e emis niciun aviz sau autorizație de gospodărire a apelor pentru construcțiile situate pe domeniul public al statului reprezentând faleza aferenta UAT Tuzla, conform comunicatului Comunicat ABADL.

E o situație care e neplacută tuturor. Am dat amenzi, am dat demolare și imediat ne-au atacat în instanță. E normal, e conform legii. Așteptăm. Deja au inceput să piardă în instanță. Sunt mai multe firme care au pierdut. Domeniul public nu poate fi închiriat de la mare. Asta e clar, a spus și Reșit Taner, primarul comunei Tuzla.

La ultimul control efectuat de autoritățile abilitate, s-ar părea că în zona sunt peste 100 de astfel de construcții.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...