Pițurcă are planuri mari! La ce club uriaș din Europa se visează, după ce a plecat de la Craiova

Marian Cărăvan 21.04.2020, 12:42
Pițurcă are planuri mari! La ce club uriaș din Europa se visează, după ce a plecat de la Craiova

Fost selecționer al naționalei României, Victor Pițurcă se visează antrenor la un club uriaș din Europa.

Pițurcă are planuri mari! La ce club uriaș se visează, după ce a plecat de la Craiova

Ultima echipă pe care a antrenat-o Victor Pițurcă este Universitatea Craiova, pe care a părăsit-o la începutul acestui an, cu câteva etape înainte de începerea play-off-ului Ligii I. De atunci, tehnicianul de 63 de ani stă în expectativă, mai ales că și fotbalul de pe continentul european, cu mici excepții, este întrerupt din cauza crizei sanitare. Fostul selecționer a făcut recent o dezvăluire legată de echipa pe care și-ar fi dorit să o antreneze, un vis care încă i se poate îndeplini. Victor Pițurcă are ambiții mari, nu se încurcă chiar cu oricine, ținta sa fiind una dintre marile echipe ale Europei, ce activează într-un campionat puternic.

Pițurcă a mărturisit că este fan Internazionale Milano și că și-ar fi dorit să joace la această formație și chiar să o antreneze. Nu se știe însă niciodată ce oportunități pot apărea și cum i se vor deschide antrenorului român porțile pe „Giuseppe Meazza”.

„Este foarte greu pentru antrenorii români să reuşească. O echipă la care mi-am dorit să şi joc, să şi antrenez este Internazionale Milano. Inter era echipa mea preferată”, a declarat Victor Pițurcă pentru Antena Sport.

Ultima oară a antrenat în Bănie, dar nu a stat prea mult

Victor Pițurcă a antrenat în acest sezon pe Universitatea Craiova, dar a plecat în iarnă, după mai puțin de șase luni. El a și jucat la Universitatea Craiova în perioada 1975-1977 și a mai antrenat de două ori „Știința”, în sezonul 1994-1995 și în 2010. A plecat, însă, cu scandal din Bănie, după ce patronul Adrian Mititelu, de la acea vreme, l-a demis după doar câteva săptămâni. În replică, Pițurcă a cerut daune de 7 milioane de euro la comisiile FRF, care i-a dat dreptate. Pe banca naționalei, Pițurcă a strâns trei mandate.

În cariera de antrenor, Victor Pițurcă a mai pregătit Steaua, Pandurii Tg. Jiu, naționala de tineret U21 și naționala României. A calificat tineretul la Euro 1998, și prima reprezentativă la Euro 2000 și Euro 2008.

Pițurcă este selecționerul cu cele mai multe meciuri la cârma României (95), fiind urmat în top de Anghel Iordănescu (84) și Mircea Lucescu (58). Pițurcă a câștigat mai bine de jumătate dintre meciurile naționalei de fotbal.

Victor Pițurcă, în vârstă de 63 de ani, a făcut parte ca jucător din echipa cu care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Urmăriți Impact.ro și pe