Pintea și controalele în toiul nopții. De ce a mers ministrul prin spitale și ce concluzii are
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă seria controalelor nocturne prin prin spitale. În unele unități au fost descoperite nereguli grave.
Ministrul Sănătății a inițiat, peste weekend, mai multe controale inopinate în spitalele din țară. Unele vizite au fost făcute în toiul nopții pentru că, după cum spune Sorina Pintea, atunci are timp să facă această controale.
În câteva spitale, ministrul s-a oprit în drum spre casă. Greu de crezut, însă, că mizeria și neregulile din spital vor dispărea odată cu aceste vizite.
Sistemul sanitar din România este unul deficitar, iar problemele încep de la vârf și ajung până la ultimul dispensar dintr-un sătuc izolat. E nevoie de reforme de amploare.
„Dezastru, mizerie, debandadă” – cum arată spitalul din Constanța
Noaptea trecută, ministrul Sănătății a ajuns la Spitalul Județean din Constanța. Iar problemele au fost sesizate încă de la intrare.
„Am fost pe secţiile de Neurologie, Cardiologie şi Pediatrie. (…) Dezastru este în secţia Neurologie! Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală. (…). În primul rând, la intrarea în secţie nu există dezinfectanţi. E o secţie de Neurologie. Într-un salon, de fapt în toate saloanele pe care le-am văzut şi sălile de tratament, erau nişte prosoape în loc de prosoape de hârtie. Care după ce că erau prosoape de material, erau şi murdare. Într-un salon care era gol, teoretic ar fi trebuit să fie curat, aşteptând să primească bolnavii, pardoseala mizerabilă. Era un suport pentru perfuzie, era cu pete de sânge, necurăţat. Astea sunt chestiuni care ţin de siguranţa pacientului şi de calitatea îngrijirilor. Vina este a asistentului şef, cu siguranţă”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Vizita ministrului Sănătății s-a lăsat cu sancțiuni. Sorina Pintea a cerut schimbarea asistentului şef de pe Neurologie, demiterea a două asistente-şefe, dar şi sancţionarea directorului administrativ.
„I-am propus domnului director medical, domnului preşedinte, schimbarea asistentului şef de pe Neurologie. Dar, în general, directorul de îngrijiri al spitalului are nevoie de un avertisment pentru că, teoretic, trebuie să supravegheze aceste aspecte”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Ca de fiecare dată, însă, a fost invocată, din nou, lipsa de personal medical. Ministrul susținea că în Unitatea de Primiri Urgențe a găsit aglomerație mare.
În ultimele ore, fuseseră văzute peste 270 de pacienți, iar pe secție lucrau doar patru medici.
Sorina Pintea, controale în drum spre casă
Ministrul Sănătății a început controalele încă de vineri după-amiază. În drum spre casă, s-a gândit să se oprească și la unele spitale mici din drum.
Suprizele au fost plăcute, spune ministrul la Digi24.
„Vineri după-amiază am fost la spitalele din Gherla și Dej, spitale mai mici. Spitalul din Gherla, de exemplu, un spital nerenovat, dar foarte curat. Angajații au știut să raspundă la întrebările legate de cum se face dezinfecția, de modul în care pot face curățenia. Spitalul din Dej, o surpriză foarte plăcută la compartimentul de terapie intensivă. Dotat, aranjat, toată medicația necesară prezentă acolo”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății
La spitalul din Slobozia, vizitat, de asemenea, în weekend, nu au fost identificate nereguli majore.
„Sunt mici deficiențe, dar care pot fi corectate. Până la urmă și Slobozia, din acest punct de vedere, a fost o surpriză relativ plăcută. Din păcate, și cei de acolo se confruntă cu lipsa medicilor, pe diferite specialități, lucru pe care împreună cu cei de acolo vom încerca să-l rezolvăm”.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății
Ce efecte au controalele ministrului Sănătății
Sistemul medical românesc nu poate fi reformat, însă, doar cu câteva demisii ale unor asistenți-șefi. Mai ales că, sub o formă sau alta, ei tot se vor întoarce în sistem, la alte unități sau pe alte posturi.
O decizie mai radicală a fost luată de ministrul Sănătății săptămâna trecută. Sorina Pintea a anunțat că va propune retragerea acreditării pentru două spitale: Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.
Ambele unități au fost verificate recent, iar propunerea de ridicare a acreditării a fost trimisă deja Autorităţii Naţionale pentru Management al Calităţii în Sănătate.
O astfel de decizie poate avea efecte, pentru că cele două spitale vor fi obligate să-și rezolve problemele. Atunci când depun o nouă cerere de acreditare, trebuie să îndeplinească diverse standarde de calitate.
Și, cel puțin pentru moment, pacienții din acele unități pot fi siguri că nu sunt tratați în mizerie.