Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a afirmat că de luni, peste 2,5 milioane de elevi revin la școală cu prezența în mod fizic. Totodată, Sorin Cîmpeanu a cerut unităților de învățământ să păstreze programul decalat.
De luni, peste 2,5 milioane de elevi se vor întoarce în mod fizic la școală, numărul acestora fiind cu 200.000 mai mare decât cei prezenți săptămâna trecută, după cum a afirmat ministrul Educației în cadrul Digi24. Sorin Cîmpeanu a mai cerut totodată instituțiilor de învățământ să păstreze programul decalat în scopul de a se evita aglomerația în școli.
În momentul în care s-a stabilit cum se vor reîntoarce elevii în școli în decursul următoarei săptămâni, 654 de localități se aflau în scenariul galben. Astfel, peste 300.000 de elevi vor participa în continuare la cursuri în mod virtual, în timp ce alți 2,6 milioane de elevi vor începe școala în mod fizic de mâine.
Ministrul Educației a mai adăugat că și pauzele vor fi decalate astfel că în situația actuală, să nu se creeze aglomerări care ar determina impunerea purtării măștilor de protecție.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Renunțarea la obligativitatea purtării măștii de protecție, cu excepția spațiilor aglomerate, face parte din Hotărârea de Guvern. Am transmis către toate şcolile recomandarea, solicitarea de a se păstra regula programului decalat, deci implicit şi a pauzelor decalate astfel încât în şcoli să nu se creeze aglomerări care să impună obligativitatea purtării măştii de protecţie. În aceste condiţii se poate renunţa la obligativitatea măştii de protecţie în curtea şcolii”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a mai afirmat faptul că, la nivel local, comitetele pentru situații de urgență vor putea lua decizii ”în situații speciale”, în ceea ce privește definirea spațiilor publice unde masca de protecție să fie purtată în exterior.
„Dacă sunt condiţii care generează aglomerări, sigur că rămâne purtarea măştii de protecţie”, a adăugat ministrul.
Ministrul Educației a adus în discuție și tema testelor rapide din școli. Acesta a precizat că acest tip de teste pot fi utilizate în unitățile de învățământ însă, acestea nu vor putea fi contabilizate în calculul ratei generale de infectare, astfel că este privit ca a fi un ”neajuns”. Totodată, acest tip de teste trebuie validate ulterior prin teste de tip PCR:
„În plus, ele trebuie confirmate prin teste antigen rapide și mai apoi validate prin teste PCR, ceea ce ar îngreuna acest proces de testare. Pe altă parte, rămâne problema lipsei de personal sanitar necesar pentru administrarea acestor teste antigen rapide”, a conchis ministrul.