Permacrisis, termenul desemnat cuvântul anului 2022. Ce semnificație neașteptată ascunde

03 11. 2022, 16:18

În timp ce lumea întreagă se confruntă cu o multitudine de crize în curs de desfășurare, Collins English Dictionary a dezvăluit marți, 1 noiembrie, că „permacrisis” este cuvântul anului 2022. Ce semnifică acesta? Ei bine, este un termen care descrie tocmai astfel de evenimente care au loc în prezent.

Permacrisis a fost desemnat cuvântul anului 2022

Brexit, Covid, război în Ucraina, dezastre climatice, o economie care se prăbușește, inflație, instabilitate politică, nesiguranță la nivel global. Există un singur termen care le descrie pe toate acestea și tocmai a devenit cuvântul anului în Dicționarul Collins: „permacrisis”.

Cuvântul este un substantiv definit de editura HarperCollins din Marea Britanie ca fiind „o perioadă prelungită de instabilitate și insecuritate”, ceea ce mulți spun că este un rezumat exact al ultimilor ani. Alex Beecroft, şeful Collins Learning, a spus că a fost ales acest cuvânt deoarece „rezumă destul de succint cât de cu adevărat îngrozitor a fost anul 2022 pentru atât de mulți oameni”.

Potrivit cbsnews.com, anul trecut, publicația a ales „NFT”, o abreviere de la non-fungible token, ca fiind cuvântul anului 2021, din cauza modului în care revoluția digitală continuă să crească rapid și să ne influențeze cultura, relațiile și modul în care se desfășoară afacerile.

Cuvântul anului 2022 descrie clar cum a arătat acesta

Lista celor mai bune 10 cuvinte şi expresii din acest an

Alex Beecroft este cel care a coordonat realizarea compilaţiei anuale de 10 cuvinte sau expresii pentru Collins care „reflectă limbajul nostru în continuă evoluţie şi preocupările celor care îl folosesc”. Termenul Permacrisis se află în fruntea acestei liste de 10 cuvinte, dintre care șase sunt intrări noi în dicționar.

  1. Carolean: se referă la noua eră monarhică după sfârșitul celei de-a doua epoci elisabetane în acest an și accederea regelui Charles al III-lea la tron.
  2. Lawfare: este folositea strategică a procedurilor legale pentru a intimida sau a pune piedică unui adversar.
  3. Kiev: a intrat pe listă după ce numele capitalei ucrainene a ajuns să simbolizeze poziția țării împotriva agresiunii rusești.
  4. Partygate: se referă la scandalul adunărilor sociale din Downing Street în timpul pandemiei, care au contravenit normelor de sănătate publică și care contrastează în mod semnificativ cu sentimentul de izolare
  5. Quiet quitting: îndeplinirea sarcinilor de bază la locul de muncă, dar nu mai mult decât prevede contractul, mai ales pentru a petrece mai mult timp cu activităţilor personale.
  6. Splooting: acțiunea de a sta întins pe burtă pe o suprafață răcoroasă, cu picioarele întinse, ca o modalitate de a contracara temperaturile neobișnuit de ridicate.
  7. Sportswashing: sponsorizarea sau promovarea unor evenimente sportive pentru a spori o reputaţie pătată sau a distrage atenţia de la o activitate controversată. Qatar, gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2022, a fost acuzat de sportswashing în urma îngrijorărilor legate de maltratarea forței de muncă migrante, homofobia și libertatea de exprimare.
  8. Vibe shift: o schimbare semnificativă a unei atmosfere sau a unei tendinţe culturale predominante.
  9. Warm bank: descrie o clădire, cum ar fi o bibliotecă publică sau un lăcaș de cult, care își deschide ușile în lunile de iarnă pentru a-i primi pe cei care nu își permit să își încălzească locuințele din cauza creșterii vertiginoase a costurilor la energie.

Dicționarul Collins monitorizează baza sa de date de 18 miliarde de cuvinte și o serie de surse media, inclusiv social media, pentru a crea o listă anuală de cuvinte noi și notabile. Acesta a fost publicat pentru prima dată în 1824.