Pele, nevoit să facă chimioterapie, după operația la colon

Andrei Cezar 01.10.2021, 14:42
Pele, nevoit să facă chimioterapie, după operația la colon

La cei 80 de ani ai săi, legendarul fotbalist brazilian Pele, unul dintre cei mai mari jucători din istoria sportului rege, trece prin momente dificile. El a fost operat de tumoare pe colon la începutul lunii septembrie și a urmat o perioadă de mai multe zile în care a stat la terapie intenisvă. Acum, fostul atacant la naționalei ”carioca” va trebui să să urmeze un tratament cu chimioterapie.

Pele va face chimioterapie, după externarea din spital

Vestea că Pele a fost operat de tumoare la colon i-a îngrijorat pe iubitorii fotbalului din întreaga lume. Brazilianul este unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din istoria sportului rege. Intervenția chirurgicală a avut loc pe 4 septembrie, în Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, Brazilia. El a rămas internat timp de aproape o lună și a fost nevoit chiar să stea mai multe zile la terapie intensivă.

În tot acest timp, familia sa a postat frecvent pe rețelele de socializare informații despre starea de sănătate a legendarului jucător brazilian.

Ieri, reprezentanții unității medicale au făcut un anunț îmbucurător: fostul mare jucător este într-o stare stabilă și a fost externat. Pentru el urmează acum un nou pas. Pele va fi nevoit să facă mai multe ședințe de chimioterapie.

Fostul atacant al Braziliei a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care a împărtășit cu urmăritorii săi bucuria de a fi din nou acasă.

Când calea este dificilă, sărbătorește fiecare pas al călătoriei

Este adevărat că nu mai pot sări, dar în ultimele zile am ridicat pumnul în aer de bucurie de mai multe ori decât de obicei.

Sunt atât de fericit că m-am întors acasă. Vreau să mulțumesc întregii echipe a spitalului Albert Einstein, care mi-a făcut șederea plăcută, cu o primire foarte afectuoasă. Vă mulțumesc și vouă, tuturor, care de departe, îmi faceți viața completă cu atâtea mesaje de dragoste”. a scris fostul jucător brazilian pe Instagram.

Pele, nevoit să faca chimioterapie, dupa operatia la colon
Pele, nevoit să faca chimioterapie, dupa operatia la colon

Pele a fost internat în spital la începutul lunii septembrie

Tumoarea i-a fost descoperită în urma unui control de rutină, efectuat de Pele în luna august. Fostul mare atacant al Braziliei a rămas optimist pe tot parcursul internării în spital și s-a declarat hotărât să lupte până la capăt pentru viața sa.

Dragi prieteni, vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele de încurajare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă simt atât de bine și că mi i-a dat pe Dr. Fabio și Dr. Miguel, ca să aibă grijă de sănătatea mea.  Sâmbăta trecută am fost supus unei intervenții chirurgicale de extirpare a unei tumori pe colon.

Aceasta a fost descoperită în timpul investigațiilor pe care le-am făcut săptămâna trecută. Din fericire, sunt obișnuit să sărbătoresc alături de voi mari victorii.  Voi înfrunta acest meci cu zâmbetul pe buze, cu mult optimism și bucurie, pentru că vreau să trăiesc înconjurat de dragostea familiei și a prietenilor”, a scris pe 6 septembrie brazilianul pe rețelele de socializare.

Urmăriți Impact.ro și pe