Simona Halep a ajuns în fazele superioare ale turneului din Dubai, dar a coborât în clasamentul WTA. La fel s-a întâmplat și după participarea la Australian Open unde a jucat în optimi de finală. Jucătoarea din România a coborât patru poziții și începe competiția de la Doha de pe locul 27 WTA.
S-au dus vremurile în care Simona Halep stătea 64 de săptămâni pe primul loc în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume. După semifinala din meciul de coșmar din Dubai, cu Jelena Ostapenko, a coborât patru locuri.
„Mă nemulțumește setul trei, pentru că mi-am pierdut concentrarea și n-am mai stat acolo punct cu punct. Dar nu pot să stric toată săptămâna doar pentru acest set. Bineînțeles, sunt supărată pentru ce s-a întâmplat în setul trei.
Dar merg înainte și, cu astfel de meciuri, o să devin mai bună din punct de vedere mental”, a declarat sportiva noastră după ce a pierdut cu 2-6, 7-6 (0), 6-0, duelul cu Jelena Ostapenko.
Tot cu o cădere „s-a ales” și după confruntările de la Australian Open, unde s-a oprit în „optimi”. Jucătoarea din România se află acum pe locul 27 WTA, poziție pe care nu a mai ocupat-o de nouă ani. Foarte aproape de ea se află o altă jucătoare de-a noastră: Sorana Cîrstea se află pe locul 30 WTA.
Halep are 1833 de puncte în clasament, în timp ce Cîrstea are 1607. După Halep şi Sorana Cîrstea, cel mai bine clasate românce sunt Irina Begu, pe locul 55, cu 1059 de puncte, Gabriela Ruse, pe locul 56, cu 1056 de puncte, Jaqueline Cristian, pe locul 71, cu 911 puncte şi Ana Bogdan, pe locul 99, cu 710 puncte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Simona Halep o va înfrunta în primul tur la Doha pe Caroline Garcia. Cele două sportive s-au înfruntat de opt ori, iar sportiva din Constanța s-a impus în șapte partide. Simona Halep este a doua favorită a turneului cu premii totale de 2,3 milioane de dolari.
Organizatorii turneului au primit-o foarte frumos pe sportiva din România. Halep este cazată la un hotel de cinci stele, iar în cameră a găsit un platou cu dulciuri unde se afla și o frumoasă rachetă din ciocolată.
