Milioane de copii din întreaga țară s-au întors în bănci luni, 11 septembrie, iar mulți dintre ei se gândesc la eventualele burse pe care le-ar putea primi pe parcursul anului școlar. Vezi care este cuantumul minim al burselor și pe ce dată intră bursele elevilor pe card în 2023.
Pentru a încuraja tinerii să învețe cât mai bine, autoritățile vin și în acest an școlar cu o serie de măsuri menite să ajute elevii, inclusiv cu diferite categorii de susţinere financiară. Astfel, elevii din România ar putea beneficia, în anul școlar 2023-2024, de diferite ajutoare financiare sub formă de burse școlare.
Cele cinci tipuri de burse pe care ar putea să le primească elevii în acest an școlar sunt diferite față de anul trecut. Concret, au dispărut bursele de studiu și, ca denumire, bursele de ajutor social și bursele de performanță. Merită, de asemenea, precizat că elevii din învățământul primar de stat nu mai iau decât burse sociale începând din acest an.
Restul elevilor, respectiv cei din ciclurile gimnazial și liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
a) bursă de excelență olimpică I;
b) bursă de excelență olimpică II;
c) bursă de merit;
d) bursă socială;
e) bursă tehnologică.
Cuantumul burselor acordate elevilor, cât și modul în care pot fi obținute acestea au suferit schimbări semnificative după noua lege a învățământului și proiectul de metodologie pentru acordarea burselor școlare în acest an.
Principalele schimbări includ creșterea sumelor alocate ca stimulente, eliminare burselor de studiu, eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural care învață în afara localității de domiciliu, dar și o abordare mai accesibilă a burselor de mediu. Mai exact, acestea nu mai depind de mediile obținute de elevi, ci sunt disponibile pentru o treime din elevii din fiecare clasă.
În anul şcolar 2023-2024, elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023, potrivit Legii Învățământului preuniversitar. Cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
Potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Educației, elevii vor primi bursele școlare pentru lunile septembrie și octombrie peste două luni, respectiv pe 15 noiembrie. De reținut că data de intrare a burselor școlare pe card în fiecare lună va fi data de 15.

„Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice.
Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 20”, la articolul 20 fiind menționate bursele de ajutor social, potrivit Ordinului nr. 5.379 din 2022, care reglementează criteriile de acordare a burselor.
Pentru ca un elev să primească bursă de ajutor social, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care aceea de a nu avea mai mult de 20 de absențe nemotivate. De asemenea, elevul nu poate fi corigent la mai mult de o materie.
Beneficiază de bursa de ajutor social elevii eligibili care au terminat învățământul gimnazial și au fost admiși la liceu sau în învățământul profesional.
”Bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare. Nu primesc bursa de ajutor social pe perioada vacanței de vară: