Paula Seling, prima reacție după ce s-a aflat de divorț. „Vă iubesc”

Badea Violeta 28.10.2022, 10:35

Paula Seling și Radu Bucura ar fi divorțat, de curând, după nu mai puțin de 17 ani de căsnicie. Mai mult decât atât, bărbatul nu se mai ocupă nici de concertele cântăreței. Iată care a fost prima reacție a artistei. Ce spune despre mariajul cu Radu Bucura!

Prima reacție a Paulei Seling după ce s-a aflat de divorț

Paula Seling și Radu Bucura s-ar fi separat, după 17 ani de căsnicie. Mai mult decât atât, bărbatul nu se mai ocupă de spectacolele artistei, iar acest lucru a fost confirmat chiar de către el.

„Da, este adevărat, nu mă mai ocup de activitatea Paulei, Cristi Stan se ocupă de concerte și tot ce este nevoie. Găsiți numărul lui pe site, puteți să sunați acolo să aflați tot ce aveți nevoie cu privire la activitatea profesională a Paulei.

În rest, nu sunt interesat să comentez alte detalii, nu o să discut viața personală, detaliile din viața privată rămân private”, a precizat Radu Bucura pentru Click.

Recent, solista a oferit prima reacție după ce s-a spus că s-a separat de Radu Bucura. Paula Seling a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale, în care le arată fanilor că nu este afectată de zvonurile apărute în presă.

Citește și Paula Seling îşi dă cu părerea despre vocea cântăreţelor din România. Ce a spus despre Delia!

Radu Bucura si Paula Seling
Radu Bucura si Paula Seling

Paula Seling, mesaj pe rețelele sociale

Îndrăgita artistă a anunțat pe rețelele sociale că pe data de 3 noiembrie va susține concertul aniversat de 25 de ani de carieră. Admiratorii săi sunt nerăbdători să o vadă cântând, mai ales că mulți dintre ei erau îngrijorați de starea solistei.

„După o zi de repetiții, întâlniri și o grămadă de planuri, o binemeritată baie fierbinte e tot ce îmi doresc! O seară minunată tuturor!

Nu uitați, pe 3 noiembrie la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău, concert aniversar 25 de ani de carieră. Noapte frumoasă, caldă, înstelată! Vă iubesc!”, a fost mesajul transmis de Paula Seling.

Motivul pentru care Paula Seling și Radu Bucura ar fi divorțat

Paula Seling și Radu Bucura ar fi decis să pună punct mariajului după 17 ani, iar aniversarea celor doi ar fi trebuit să aibă loc în viitorul apropiat. Însă, totul ar fi fost anulat. Colegii de breaslă care erau obișnuiți să îi vadă la concerte sau în vacanțe spun că cei doi parteneri nu s-au mai afișat de ceva timp împreună.

Paula Seling și Radu Bucura au format un cuplu extrem de sudat și au luptat mult timp pentru relația lor, însă cei doi nu se mai înțelegeau deloc în ultima vreme, iar certurile și tensiunile i-au împins spre despărțire, susțin apropiații. Deși traversează o perioadă extrem de dificilă, vedeta preferă discreția atunci când vine vorba despre viața sa personală.

Citește și Paula Seling și-a anunțat decizia de a deveni mamă. „Am această datorie”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...