EXCLUSIV

Paul Ciuci, în pericol să piardă trupa „Compact”. Fiul lui Leo Iorga, primele declarații: ”Dreptatea va veni prea târziu pentru tata” EXCLUSIV

Simona Ecovoiu, Ioana Bucur 19.11.2021, 22:12
Paul Ciuci, în pericol să piardă trupa „Compact”. Fiul lui Leo Iorga, primele declarații: ”Dreptatea va veni prea târziu pentru tata” EXCLUSIV

Celebrul solist a primit o lovitură dură, în ciuda faptului că tocmai el a fost cel care a apelat la instanță pentru a-și face dreptate. Paul Ciuci a făcut primele declarații, în exclusivitate pentru impact.ro, despre faptul ca ar fi pierdut deja marca Compact.

Paul Ciuci rămâne fără Compact?

Războiul început chiar de Paul Ciuci a avut un deznodământ neașteptat. Solistul și-a dorit să le interzică fosților colegi de trupă să se folosească de numele Compact, însă instanța i-a anulat dreptul de proprietate al mărcii de la Registrul Național al Mărcilor și obligă OSIM la radierea acesteia. Mai mult, artistul este obligat să plătească cheltuielile de judecată.

Artistul a declarat, în exclusivitate pentru impact.ro, că așteaptă decizia Înaltei Curți de Casație și Justițe, ce urmează să fie dată pe 26 noiembrie.

„Aștept decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, va fi pe data de 26 noiembrie, nu știu ce va fi, dacă voi pierde marca. Numele meu a fost și rămâne Paul Ciuci”, ne-a declarat solistul pentru impact.ro.

Fiul lui Leo Iorga așteaptă să se facă dreptate

Contactat de jurnaliștii impact.ro, Edy Iorga, fiul regretatului Leo Iorga, ne-a spus că, deși este prea târziu, își dorește ca decizia Curtii de Apel a Tribunalului Bucuresti să fie una corectă.

 „Deși acum este tardiv, sper că decizia Curții de Apel a Tribunalului București va fi una corectă. A fost și este ridicol să încerci să îți asumi în nume propriu un succes și o istorie la care a contribuit o echipă de oameni, indiferent de relația pe care o ai în prezent cu aceștia.

Sunt convins că, acolo sus, tata va fi mulțumit de rezultatul procesului, el fiind singurul afectat direct de o decizie incorectă a unei Judecătorii, aceea de a-i interzice să spună că a fost vreodată solistul trupei Compact. Spun mulțumit, nu fericit, deoarece nu s-ar bucura de răul altuia, însă l-a afectat acea decizie deplasată și și-a dorit să se facă dreptate. Dacă se va face dreptate, pe 26 noiembrie, din păcate dreptatea va veni mult prea târziu pentru el.”

Paul Ciuci, în pericol să piardă trupa

„Nu se cunoaște tot adevărul”

În primăvara acestui an, solistul vorbea, într-un interviu oferit în exclusivitate impact.ro, despre sfârșitul tragic al foștilor săi colegi de trupă – Teo Peter și Emil Laghia.

„Doi oameni cu care am împărțit scena și viața din turnee, doi oameni după care îmi pare rău și regret dispariția lor sunt Teo Peter și Emil Laghia. Amintirile cu ei și despre ei sunt așa de multe încât doar pentru asta ar fi nevoie de pagini foarte numeroase adunate într-o carte.

Nu am fost de foarte multe ori în locul unde se odihnesc ei. Și nici atunci când am fost nu am făcut poze pe care să le postez pe rețelele de socializare si prin care sa-mi arat public tristețea din suflet pentru că mi s-ar fi părut un lucru indecent pentru memoria lor. I-am pomenit în cântecele mele și în concertele pe care le-am avut după tragica lor dispariție.

Cred că nici în ziua de astăzi nu se cunoaște tot adevărul despre drama petrecută atunci în 4 decembrie 2004. Sau îl cunosc foarte puțini. Trecând peste toate supozițiile și scenariile făcute de atunci și până acum rămâne regretul pentru dispariția prea devreme a doi prieteni cu care am împărțit scena mulți ani de zile”, a spus artistul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...