EXCLUSIV. Verdictul în cazul morții lui Teo Peter, contestat azi de foștii colegi. Paul Ciuci: ”Nu se cunoaște tot adevărul”

Paul Ciuci, celebrul solist al trupei ”Compact”, așteaptă reîntâlnirea cu fanii, în grandiosul concert ”Compact-Cântec pentru prieteni”, programat pe 18 iulie 2021, la Arenele Romane din București. În interviul oferit exclusiv pentru impact.ro, artistul ne-a dezvăluit povestea reală din spatele piesei ”Fata din vis”, dar ne-a vorbit și despre dorul de bunul său prieten, Teo Peter, de care l-a legat o strânsă prietenie până în ultima lui zi de viață. Pe 4 decembrie 2004, un pușcaș marin american a zdrobit taxiul în care se afla artistul, în plin centrul Bucureștiului, la intersecția Bulevardului Dacia cu strada Polonă. Procesul a fost judecat în America, însă autorul faptei a fost declarat nevinovat, stârnind astfel indignarea familiei și a prietenilor celebrului instrumentist.

Paul Ciuci contestă verdictul judecătorilor americani, în procesul morții lui Teo Peter: ”Nici astăzi nu se cunoaște adevărul”

Pe 18 iulie 2021 sunteți așteptați, cu nerăbdare, de sute de fani, la Arenele Romane din București, cu spectacolul ”Compact-Cântec pentru prieteni”. Cum se desfășoară repetițiile? Care a fost ultima întâlnire cu publicul?

Așteptăm, evident, cu nerăbdare acest eveniment și întâlnirea noastră cu publicul de care ne este foarte dor. Suntem o trupă activă, care cântăm de mulți ani pe scena rock-ului românesc, iar situația actuală care deja durează de un an și ceva nu o pot compara în cazul nostru decât cu situația în care se află o mașină de mare putere care încearcă să funcționeze cu frâna blocată. Ultima întâlnire cu publicul am avut-o anul trecut, în toamnă. De atunci, am mai avut în agenda noastră concerte pe care din cauza restricțiilor impuse și a situației din țară a trebuit să le amânăm. În acest moment, toți membrii trupei și ai echipei tehnice ținem legătura unii cu alții, telefonic. Încă nu am început repetițiile. Deocamdată fiecare lucrăm de acasă si comunicam video despre tot ce tine de repertoriu, aranjamente sau idei pe care le avem în legatură cu activitatea muzicală a trupei. Pe de altă parte, suntem foarte conștienți de pericolul pe care acest virus încă îl reprezintă pentru noi toți și de aceea facem tot ceea ce trebuie ca să ne protejăm si să avem grijă de sănătatea noastră. Cu speranța că noi toți ne vom găsi drumul spre o relativă normalitate, într-un timp cât mai scurt, așa cum spuneam, facem tot ce trebuie ca să rămânem funcționali și bine „antrenați”.

Piesa ”Fata din vis”, pe care ați compus-o, în urmă cu peste 40 de ani, și care inițial s-ar fi numit „Lady Jane”, a rămas și acum în topul preferinței publicului. În spatele versurilor se află însă și o poveste reală de dragoste?

Nu multă lume știe că pe „Fata din Vis”, la început, (atunci când o auzeam doar eu în mintea mea) o numeam Lady Jane. Partea aceea în care cânt :” Dacă vrei, dacă vrei/ Voi fi cu tine..” o cântam „Lady Jane.. voi fi cu tine”, așteptând un moment mai inspirat ca să schimb acest vers. Povestea acestui cântec e cât se poate de reală. Dar, nu este vorba de dragoste, nu… Este vorba doar despre o întâlnire întâmplătoare cu o fată al cărei nume nu l-am aflat niciodată și lucrul pe care mi-l amintesc, ca și când ar fi fost ieri, este că purta o pereche de pantofi albaștri. Am întâlnit-o într-un sfârșit de toamnă umed și cețos într-un tren de noapte care mă aducea acasă de undeva… Din scurta conversație pe care am avut-o am aflat că locuia în Alba-Iulia într-un cartier numit „Cetate” și în forma de început a cântecului am scris această strofă pe care mai apoi am scos-o din textul final: „În gara ce părea pustie/, Ai coborât și ți-am promis/, Să vin la tine, în Cetate/, S-aprind lumina ce s-a stins”. Au trecut de atunci 43 de ani și nu am mai întâlnit-o niciodată.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Ați scris versurile piesei ”Fata din vis” în 1978, pe zidul Fabricii 9 Mai, din Turda, unde ați lucrat ca lăcătuș. Ați făcut și un portativ pe perete, deasupra atelierului de scule. Mai este și acum acolo?

În 1978, imediat după Armată, am lucrat ca lăcătuș mecanic la Fabrica 9 Mai, din Turda. Toți colegii mei de atunci îmi cunoșteau pasiunea pentru muzică și faptul că în acel moment aveam trupa Telegraf cu care câștigasem tot ce a înseamnat premii la diversele manifestări culturale din  vremea „Cântării României”. Pentru aceasta, avem cumva un statut tolerat acolo la locul meu de muncă și, dacă mă „prindea inspirația”, prin curtea fabricii, toți ceilalți mă lăsau în pace. Primele măsuri ale cântecului „Fata din Vis” acolo mi-au venit in minte. Era într-o pauză de masă, în atelier era liniște, și, ca să nu uit linia melodică, am scris-o pe peretele din fața mea. După câțiva ani m-am întors în Turda într-un concert cu Compact la Teatrul de Stat din oraș unde câțiva dintre colegii de atunci de la 9 Mai au venit la concert. Unul dintre ei Sabin care era sudor și cu care eram prieten bun mi-a adus o poză (din aceea pe hârtie fotografică cu marginile tăiate artistic) în care era poza peretelui pe care scrisesem cu o bucată de cretă, cu ani în urmă, primele măsuri din „Fata din vis”. Fabrica nu mai există au dărâmat-o, dar mi s-a spus că, uneori, când se recondiționau atelierele, cei de la lăcătușerie au păstrat partea cea de perete neatinsă. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acest lucru simt în suflet o emoție și o nostalgie plăcută.

În curtea vilei dumneavoastră se joacă prietenii necuvântători, cățeluși și pisicuțe, pe numele lor Ava, Lara, Spiridon și Angela. Spuneți că viața fără animăluțe ar fi ca un pahar gol pus în fața unui om care moare de sete! Pe unele dintre ele le-ați găsit bolnave pe stradă. Animalele au personalitate? Care vă păzește ca un străjer?

Iubesc animalele și iubesc orice formă de viață care exista pe Pământ. Și mai cred că, fără animale,și fără natura vie care ne înconjoară viața noastră ar fi cenușie si lipsită de lumină. De aceea, ori de câte ori am prilejul, susțin foarte tare ideea că noi, toți oamenii, trebuie să avem grijă de copii, de animale și de natură. Fără toate astea, ar dispărea si rostul nostru de a mai fi, nu? Mă relaxează foarte tare să stau cu câinii și cu motanul nostru și sunt fericit că le pot oferi o viață confortabilă. Da, si sunt convins că au personalitate. Văd asta în fiecare zi. Îmi dau seama că Ava este șefa lor pentru că toate se adună în jurul ei și toate ascultă de ea. Mă iubesc toate și fiecare în felul ei. Uneori mă gândesc că Dumnezeu putea să pună și în noi o dragoste totală, așa cum a pus și într-un animăluț care își iubește stăpânul. Dar ne-a dat liberul arbitru. Și dându-ne asta ne-a mai dat și rațiune. Folosindu-ne de aceste daruri cred cu convingere că am putea să facem o lume mult mai bună si pentru noi și pentru ele mai bună decât cea de acum.

Adesea vă opriți pe stradă ca să hrăniți și câinii fără stăpân. Sunteți de apreciat…

Fac asta din convingere și nu aștept recompense sau laude pentru asta. Dacă postez pe rețelele de socializare o fac doar pentru a sensibiliza și a atrage cât mai mulți prieteni să facă același lucru.

Ce mai face fiica dumneavoastră, Vanessa, care vă seamănă foarte mult și din punct de vedere fizic? Are talent la muzică? Ați crescut-o foarte frumos, din moment ce, în urmă cu câțiva ani, după ce a găsit un portofel cu 800 de lei, l-a predat Poliției. Cum e să fiți tată de fată?

Vanessa a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și este în al doilea an de masterat, la aceeași universitate. Îi place foarte mult muzica, nu reușesc să o fac să cânte, dar o ascult cum cântă prin casă și îmi dau seama că are ritm și nu cântă fals! Să fii „tată de fată” este la fel de solicitant ca și cum este sa fii „mama de băiat ” (cred). Încerc să îi ofer libertatea de care are nevoie, dar totuși sunt cu ochii pe ea, hahaha! Am o fată frumoasă, cu o personalitate puternică și mare iubitoare de animale. Am încercat întotdeauna s-o fac să vadă în mine pe lângă tatăl biologic și prietenul devotat pe care se poate baza oricând are nevoie de ajutor, de sfaturi și de susținere.

Drepturile de autor sunt suficiente? Poate un artist de talia dumneavoastră să trăiască liniștit, din acești bani, fără grija zilei de mâine?

Viața pe care o duc este una normală. Nu am făcut niciodată excese și nu sunt o fire cheltuitoare peste măsură (cu toate că trebuie să recunosc că am câteva plăceri de la care mă abțin cu greu: parfumurile, încălțămintea sport si instrumentele muzicale (chitări, efecte, difuzoare, softuri, plugins, microfoane, etc). Colegii mei din trupă știu că, dacă dimineața la ora 10.00, mă lăsau într-un magazin cu instrumente muzicale tot de acolo mă și luau la ora închiderii. În urmă cu câțiva ani, am fost asociat într-o afacere, apoi am avut un bar și o terasă (în care am băgat mai mulți bani decât am câștigat). Am încercat întotdeauna să păstrez un echilibru între cheltuielile pe care le fac și câștigurile pe care le-am.

Foarte mulți artiști s-au mutat la București. Ce nu v-a atras Capitală? Să fie de vină oamenii, locurile, atmosfera?

Am locuit în București (cu scurte întreruperi) aproape opt ani de zile! Mi-a plăcut Bucureștiul și îmi place și acum. Sunt obișnuit cu orașele mari cu aglomerația lor cu viața trepidantă și agitația lor însă am ales într-un final locurile mai liniștite si familiare din Ardeal. Dar oricând mă întorc cu drag în București în Cluj, Constanța, Timișoara în Brașov, Oradea sau Iași în oricare oraș în care știu că în cei 43 de ani de concerte mi-am făcut prieteni care așteaptă să ne revedem.

Doi dintre bunii prieteni și colegi de trupă au avut un sfârșit cutremurător. Ce amintiri aveți cu Teo Peter? Considerați că autorul accidentului de mașină din 4 decembrie 2004, în care Teo  și-a pierdut viața, a fost achitat pentru că era pușcaș marin american? S-a invocat la proces doar semnalizarea rutieră defectuoasă…

Doi oameni cu care am împărțit scena și viața din turnee, doi oameni după care îmi pare rău și regret dispariția lor sunt Teo Peter și Emil Laghia. Amintirile cu ei și despre ei sunt așa de multe încât doar pentru asta ar fi nevoie de pagini foarte numeroase adunate într-o carte. Nu am fost de foarte multe ori în locul unde se odihnesc ei. Și nici atunci când am fost nu am făcut poze pe care să le postez pe rețelele de socializare si prin care sa-mi arat public tristețea din suflet pentru că mi s-ar fi părut un lucru indecent pentru memoria lor. I-am pomenit în cântecele mele și în concertele pe care le-am avut după tragica lor dispariție. Cred că nici în ziua de astăzi nu se cunoaște tot adevărul despre drama petrecută atunci în 4 decembrie 2004. Sau îl cunosc foarte puțini. Trecând peste toate supozițiile și scenariile făcute de atunci și până acum rămâne regretul pentru dispariția prea devreme a doi prieteni cu care am împărțit scena mulți ani de zile.

Compuneți și cântați foarte mult despre dragoste. Dar ce mai e dragostea la vreme de pandemie? S-au schimbat oamenii, sentimentele?

Aveți dreptate! Cânt despre dragoste și cred că este în firea mea să cînt despre ceva ce face parte din noi de la început și până la sfârșit. Din dragoste ne-am născut cu toții și în dragoste ar trebui să trăim cu toții.