EXCLUSIV

Pasiunea secretă a Iulianei Marciuc. Puțini români se ocupă cu așa ceva. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 04.08.2022, 18:42
Pasiunea secretă a Iulianei Marciuc. Puțini români se ocupă cu așa ceva. EXCLUSIV

Iuliana Marciuc, cunoscuta vedetă a postului public de televiziune nu a primit din partea tatălui ei doar pasiunea pentru meseria de jurnalist, ci și înclinația spre o latură mai puțin cunoscută. Este vorba despre saga așa numitelor fenomene aeriene neidentificate sau Fenomenul OZN, cel  care în anii din urmă și-a făcut loc inclusiv în documentele oficiale ale Departamentului Apărării din Statele Unite ale Americii. Vedeta a vorbit despre acest subiect în exclusivitate pentru IMPACT.ro.

Detaliul pe care puțini îl știu despre Iuliana Marciuc

Alecu Marciuc, cel care a activat decenii bune ca jurnalist în cadrul Radio România Internațional (RRI), a fost preocupat după 1990 de ceea ce se numește „Fenomenul OZN”. El avea chiar să prezinte o emisiune radio de specialitate la RRI, numită „Apel la neuitare”, dar și să colaboreze cu texte și articole în diverse publicații românești de specialitate.

Și cu ajutorul fiicei sale, Alecu Marciuc și-a creat o colecție impunătoare de ziare și reviste de specialitate, tricouri, brichete și brelocuri care vorbesc despre interacțiunea omului cu o civilizație extraterestră.

„În anii de după 1990, când a dezvoltat această pasiune am încercat să-i aduc de peste tot unde ajungeam, pe diverse meridiane ale lumii, ceva legat de Fenomenul OZN. Nu conta că era o revistă în italiană, limbă pe care nu o stăpânea foarte bine, dar din care ajunsese să înțeleagă destul sau despre o banală brichetă. Se bucura de orice cadou ca un copil. Or, eu admir foarte mult oamenii care au asemenea pasiuni pentru care ar răsturna norii!”, a declarat Iuliana Marciuc pentru IMPACT.RO.

Cu mult umor, vedeta de televiziune susține că deși nu a crescut cu asemenea tip de povești, pe care unii le consideră din categoria celor de natură științifico-fantastice, ci cu „toate marile povești ale lumii”, și-a ascultat tatăl și atunci când subiectul discuției aluneca spre lumea legată de o altă civilizație decât cea pământească.

Pasiunea secretă a Iulianei Marciuc. Puțini români se ocupă cu așa ceva. EXCLUSIV
Iuliana Marciuc i-a înțeles foarte bine pasiunea tatălui pentru civilizația extraterestră

„Ne spunea că unii au și venit”

„Îmi amintesc că la un moment dat ne spunea că îi așteaptă, apoi, în ultima vreme, că unii au și venit! Și eu cred că există o viață de tip extraterestru. Cine altcineva ne-ar putea furniza, din când în când, informații despre o tehnologie foarte avansată, despre care e greu de crezut că ar fi de inspirație umană? Îți pui asemenea întrebări, legate de existența unei alte civilizații, și atunci când încerci să-și dai răspunsuri la teme delicate, de genul ‘De unde venim’  și ‘Încotro ne ducem’?”, a adăugat aceeași Iuliana Marciuc.

Cu toate acestea, vedeta postului public de televiziune nu va continua munca tatălui său. Așa cum a promis însă, la puține zile după dispariția acestuia, la mijlocul lunii martie, Iuliana Marciuc s-a îngrijit de apariția celui de-al treilea și ultim volum scris de tatăl ei, pe tema extratereștrilor, intitulat „La hotarele posibilului”, un titlul găsit chiar de Alecu Marciuc. Pe de altă parte, în prezent, nici nepotul lui Alecu Marciuc, David, nu parte atras de un asemenea capitol.

„Fiul meu, David, a moștenit de la tatăl meu un singur lucru. Și anume, de când este mic, el a intrat și continuă să intre în librării nu pentru a-și cumpăra mașinuțe, ci cărți. E înnebunit după citit și asta nu poate decât să mă bucure, fiindcă lectura îi va asigura cu siguranță un drum aparte în această viață!”, a conchis Iuliana Marciuc.

Urmăriți Impact.ro și pe