Pasagerii trenului Craiova-București au așteptat două ore în câmp. Locomotiva s-a stricat din cauza căldurii

Andra Daoud 24.07.2022, 20:03
Pasagerii trenului Craiova-București au așteptat două ore în câmp. Locomotiva s-a stricat din cauza căldurii

Momente dificile pentru pasagerii cursei feroviare Craiova-București de duminică după-amiază. Locomotiva s-a stricat din cauza căldurii, iar oamenii din tren au fost nevoiți să aștepte mai bine de două ore în câmp pentru ca trenul să fie repus în mișcare. Trenul nu avea aer condiționat. Ce au transmis reprezentanții CFR Călători în urma incidentului.

Au stat două ore în câmp, din cauza locomotivei stricate

Locomotiva trenului IR 1596, care circula pe ruta Craiova-București, s-a defectat pe traseu duminică. Se pare că defecțiunea ar fi fost cauzată de temperaturile extreme, iar pasagerii au fost nevoiți să aștepte în tren, în mijlocul câmpului, mai bine de două ore, fără să aibă aer condiționat. Cei de la CFR Călători au transmis că a intervenit o problemă la locomotivă, iar călătorii au fost nevoiți să aștepte intervenția unei locomotive de ajutor.

„Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, a intervenit o problemă tehnică la locomotiva trenului IR 1596. S-a dat locomotivă de ajutor și trenul va pleca spre destinația finală”, anunță CFR Călători.

Cei de la CFR au mai transmis că pasagerilor li se va da apă în stația Roșiori. Trenul care a plecat din Craiova cu destinația București ar fi trebuit să ajungă la destinație la ora 17:33, însă a înregistrat o întârziere de 160 de minute.

Pasagerii trenului Craiova-Bucuresti au asteptat doua ore in camp. Locomotiva s-a stricat din cauza caldurii
Pasagerii au asteptat mai bine de doua ore interventia locomotivei de ajutor

Recomandările CFR Călători pentru pasageri, pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din ultimele zile i-au determinat pe meteorologi să emită avertizări top cod galben și cod portocaliu de caniculă. În aceste condiții, călătoria cu trenul poate fi o adevărată aventură, mai ales dacă vorbim despre garnituri de tren fără aer condiționat și despre incidente precum cel de duminică, în timpul cărora pasagerii sunt nevoiți să petreacă timp îndelungat în căldură, până la remedierea defecțiunilor.

În acest context, CFR Călători a transmis, în urmă cu câteva zile, o serie de recomandări pentru cei care circulă cu trenurile în această perioadă.

„În contextul prognozelor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat din această perioadă, CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 – 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcționeaze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.

Pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanță climă în reviziile de vagoane care formeaza garniturile de tren precum și însoțirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare, atunci când sunt situații de caniculă.”, au anunțat cei de la CFR.

 

Urmăriți Impact.ro și pe