Olanda pune din nou bețe în roate aderării României la Schengen! Mai exact, parlamentul Olandei nu este de acord ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen și a adoptat în acest sens o rezoluție. Prin rezoluția respectivă camera inferioară a Parlamentului olandez atrage atenția cu privire la “o serie de probleme legate de corupția persistentă, dar și de crima organizată din România și Bulgaria”.
Așadar, Olanda se opune din nou aderării României la Schengen, iar principalul motiv îl reprezintă corupția, dar și crima organizată din România! Asta scrie în rezoluția adoptată recent de camera inferioară a Parlamentului Olandei, prin care solicită guvernului olandez să respingă aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„Aceste aspecte pot cauza probleme majore pentru securitatea de la frontiera statelor respective. Prin urmare, pot exista riscuri de securitate și pentru Țările de Jos (Olanda), dar și pentru întreg spațiul Schengen. (…) Solicităm guvernului să efectueze investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos privesc cu strictețe și echitate funcționarea statului de drept, dar și scăderea corupției și a crimei organizate în ambele țări”, precizează documentul respectiv.

Coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European, Sophia in’T Veld, a declarat astăzi pentru Agerpres că decizia colegilor ei “o întristează”, mai ales deoarece știe că o bună parte a politicienilor olandezi vor ca România și Bulgaria să devină membre ale spațiului Schengen.
Aceasta a mai spus că România și Bulgaria au făcut progrese importante în ultima perioadă și consideră că premierul Rutte ar trebui să încerce mai mult să convingă parlamentul olandez că cele două state trebuie să adere la zona Schengen.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]