Ceremonie funerară în premieră la Vatican. Cum va fi înmormântat Papa Benedict al XVI-lea

Mihnea Tălău, Ana Chivu 31.12.2022, 15:23
Ceremonie funerară în premieră la Vatican. Cum va fi înmormântat Papa Benedict al XVI-lea

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa de la Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce s-a retras din funcție din cauza unei stări de sănătate precare.

UPDATE: 

A fost anunțată data înm0rmântării

Șeful Biroului de presă de la Vatican, Matteo Bruni, a anunțat Papa Benedict va fi înmormântat în data de 5 ianuarie 2023, în cadrul unei slujbe religioase care va fi oficiată în piața San Pietro de actualul Suveran Pontif, Papa Francisc.

Pe 2 ianuarie, trupul neînsuflețit al lui Benedict va fi depus în Bazilica San Pietro.

Oficierea ceremoniei funerare a unui fost Papă de către succesorul său constituie un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.

Se estimează că la funeraliile celui de-al 265-lea papă ar putea participa zeci de mii de persoane și mai mulți șefi de stat.

Știrea inițială:

Benedict a decedat la vârsta de 95 de ani

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai în vârstă papi aleși vreodată.

El a condus Biserica Catolică timp de mai puțin de opt ani, până când, în 2013, a devenit primul Papă care a demisionat de la Grigore al XII-lea în 1415.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Benedict și-a petrecut ultimii ani la mănăstirea Mater Ecclesiae, aflată între zidurile Vaticanului.

Succesorul său, Papa Francisc, a declarat că l-a vizitat frecvent acolo.

„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil. De luni dimineața, 2 ianuarie 2023, trupul Papei Emerit se va afla în Bazilica Sfântul Petru pentru ca credincioșii să își poată lua rămas bun”, a transmis Vaticanul.

Starea sa de sănătate s-a înrăutățit în ultimele zile

Deși fostul suveran pontif era bolnav de ceva timp, Sfântul Scaun a precizat că a avut loc o agravare a stării sale din cauza vârstei înaintate.

Miercuri, Papa Francisc a făcut apel la ultima sa audiență din acest an la Vatican să „se roage o rugăciune specială pentru Papa emerit Benedict”, despre care a spus că este foarte bolnav.

Papa Benedict al XVI-lea s-a născut sub numele de Joseph Ratzinger la 16 aprilie 1927, în comuna bavareză Marktl din Germania. În 2005, a fost ales ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea, fiind primul papă german ales în această funcție după aproape 500 de ani.

El s-a retras din fruntea Vaticanului în anul 2013, rămânând în istorie ca fiind primul Papă care a demisionat în ultimii 600 de ani. Acesta a demisionat după opt ani în Sfântul Scaun, marcați de mai multe scandaluri care au zguduit Biserica Romano-Catolică.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...