Ordonanța militară nr. 10: Ce ai voie și ce nu ai voie să faci conform noilor reguli

Redacția IMPACT 27.04.2020, 21:40
Ordonanța militară nr. 10: Ce ai voie și ce nu ai voie să faci conform noilor reguli

Oficialii guvernamentali au anunțat în această luni intrarea în vigoare pentru ordonanță militară nr. 10. Va presupune alte modificări pentru români, față de regulile cu care s-au obișnuit deja, de la declararea stării de urgență.

Ordonanța militară nr. 10: Ce ai voie și ce nu ai voie să faci, după noile reguli

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a făcut noi declarațiile legate de ordonanța militară numărul 10, despre care și șeful statului a anunțat în  această luni că va intra în vigoare, în cel mai scurt timp. Acest anunț vine la pachet cu un set noi de reguli, pe care românii vor fi nevoiți să le respecte.

Mai mult, a fost stabilit că persoanele vârstnice, de peste 65 de ani, vor putea circula și în alte intervale orare, față de cele stabilite până acum. Mai exact, se vor putea deplasa dacă respectă normele sanitare, de exemplu, și cei care au de efectuat munci agricole, dar se află în grupa de vârstă cu risc de infectare cu noul virus.

Ordonanța militară nr. 10 Ce ai voie și ce nu ai voie să faci conform noilor reguli
Marcel Vela a confirmat intervalele orare în care bătrânii se vor putea deplasa, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței militare nr. 10

Ministrul Vela a anunțat în seara de luni că intervalul în care bătrânii se vor putea deplasa a fost prelungit și a făcut și câteva precizări despre modul în care se vor desfășura lucrurile, la nivelul transportului aerian. În acest sens, majoritatea curselor aviatice rămân anulate, în momentul actual, pentru destinații precum Spania, Italia, dar și Franța sau Germania, până în apropierea datei calendaristice de 15 mai 2020.

“O veste bună peste persoanele peste 65 de ani. Circulația este permisă în afara locuinței în următoarele situații: indiferent de intervalul orar pentru deplasare interes profesional, asistență medicală care nu poate fi amânată, activități agricole. Persoanele peste 65 de ani pot circula de la 7-11 și de la 19-22 pentru cumpărături, îngrijirea de minori, activități fizice individuale, pentru nevoile animalelor de companie. E nevoie de declarație pe proprie răspundere. Magazinele își vor organiza programul de lucru pentru a asigura cu prioritate accesul persoanelor peste 65 de ani în intervalul 7.00 – 11.00 și de la 19.00 la 22.00.”, a declarat Marcel Vela, potrivit Digi24.

„Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat”, mai este arătat în condițiile acceptate de deplasare ale noii ordonanțe militare.

Urmăriți Impact.ro și pe