Ludovic Orban a povestit, la bilanțul activității Poliției Române pentru anul 2019 că și el a fost oprit, la rândul și ulterior amendat pentru că a încălcat niște reguli de circulație. Despre ce este vorba?
Ludovic Orban, amendat de Poliția Rutieră
Deși momentan încă ocupă funcția de premier al României, Ludovic Orban nu a fost iertat de polițiștii de la Brigada Rutieră, care l-au sancționat aspru pentru faptele sale. Premierul interimar al României a încălcat regulile de circulație. Evenimentul s-a petrecut pe Austostrada A1, unde a fost oprit de polițiști care l-au sancționat potrivit legii, pentru că a încălcat o prevedere din Codul Rutier.
Dat fiind faptul că polițistul nu a vrut să îl ierte sub nicio formă, Ludovic Orban l-a felicitat în acest sens, în contextul în care poliţia a fost întotdeauna „un câmp de bătălie pentru oameni influenţi”.
„Poliţia este o instituţie fundamentală în statul român, gradul de respectare a legii, măsura în care viaţa, siguranţa, integritatea fizică, proprietatea privată a cetăţeanului este apărată depinde de funcţionarea Poliţiei Române. Din păcate, Poliţia, întotdeauna, a fost un câmp de luptă pentru oameni influenţi, fie că au bani, fie că au funcţii politice, un întreg campionat în materie de competiţie pentru a recomanda şefi de poliţie la nivel de oraş, inclusiv la secţie de poliţie, la nivel – numai zic – de inspectori şefi la judeţ. Trebuie să punem capăt acestei acţiuni de influenţare a calităţii oamenilor care ajung pe treptele ierarhice la nivel de conducere în cadrul Poliţiei”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Antena 3.
Foto: Inquam Photos/Alexandra Pandrea
Orban a mai subliniat faptul că un inspector şef pe judeţ nu trebuie să depindă de niciodată de un preşedinte de consiliu judeţean, primar, parlamentar, om de afaceri sau de un grup de oameni care determină numirea lui în funcţie, „de preferinţă interimar, că asta este practica curentă”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Potrivit agendei premierului, acesta va participa miercuri la evenimentul „Evaluarea activității desfășurate de Poliția Română în anul 2019”, care se desfășoară la Cercul Militar Național, Sala de Marmură.