Orașul din România cu cea mai mare incidență Covid. Rata de infectare se apropie aici de 35 la mie

Cătălina Burghelea 01.02.2022, 06:46
Orașul din România cu cea mai mare incidență Covid. Rata de infectare se apropie aici de 35 la mie

Se împlinesc doi ani de când au fost înregistrate primele cazuri de COVID-19 în Regiunea Europeană a OMS. În tot acest timp, oamenii de specialitate au evidențiat necesitatea ca autoritățile din domeniul sănătății să se concentreze pe long Covid, din cauza impactului său pe termen îndelungat. Mulți oameni infectați cu Sars-Cov-2 la începutul epidemiei au și astăzi simptome post-COVID.

Orașul în care rata de infectare se apropie de 35 la mie. Se află în județul Cluj

În România, până luni, 31 ianuarie, au fost înregistrate 2.216.525 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați de Covid. În ceea ce privește rata de infectare, cumulată la 14 zile, 19 oraşe şi municipii din țară au peste 20 de cazuri la mia de locuitori!

19 oraşe şi municipii din România au o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de peste 20 de cazuri la mia de locuitori, aceste zone reprezentând cea mai mare îngrijorare pentru epidemiologi. Cele mai mari incidenţe se înregistrează în Dej (Cluj) – 34,87, Otopeni (Ilfov) – 29,81, Timişoara (Timiş) – 29,48 şi Cluj-Napoca (Cluj) – 29,43, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. De asemenea, incidenţe mari sunt şi în Ghimbav (Braşov) – 26,07, Oradea (Bihor) – 25,74 şi Gherla (Cluj) – 24,76.

O localitate din Timiș are cea mai mare incidenţă – 50,52!

O rată de infectare cu noul coronavirus de peste 3 la mia de locuitori se înregistrează în 294 de oraşe. La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă se înregistrează în localitatea timișoreană Dumbrăviţa – 50,52! Mai mult, 1.887 de comune au rata de infectare, cumulată la 14 zile, de peste 3 la mia de locuitori.

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au precizat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în România, cu 463 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cazurile noi, 2.038 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după primele simptome.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Rata de infectare din Bucuresti, cea mai mare de pana acum. Incidenta a trecut de 15 la mia de locuitori

Bilanț COVID pentru România

În total, până luni, 31 ianuarie, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate 2.216.525 de cazuri cu noul coronavirus. 51.731 sunt ale unor români reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.899.522 de pacienți s-au vindecat.

Epidemia ne-a schimbat radical viața și încă nu s-a încheiat. După varianta originală și Delta, omenirea trebuie să facă față Omicronului, o nouă tulpină descoperită în Africa de Sud.

Simptome ale variantei Omicron

Primele semne ale infecției cu Omicron apar în zona capului, a dezvăluit medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală.

„Infecțiile cu această tulpină indică o afectare mai degrabă a căilor respiratorii superioare, adică simptomatologia este undeva în zona capului – cu dureri de gât, dureri de cap, febră, frisoane, a explicat doctorul Beatrice Mahler, la Digi24.

Pierderea gustului și a mirosului apare mai rar la tulpina sud-africană

Un simptom definitoriu pentru noul coronavirus era pierderea gustului și a mirosului. Deși este specific infecției SARS-CoV-2, apare mult mai rar la Omicron. Așa că pierderea gustului și a mirosului rămâne un semn caracteristic tulpinii-mamă, cea pe care am cunoscut-o inițial, și mai puțin pentru noua variantă sud-africană, a mai spus medicul român.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...