Cât rezistă varianta Omicron pe suprafeţe şi pe piele. Este diferită faţă de tulpinile anterioare. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă

Iancu Andreea, Paul Dobrescu 25.01.2022, 13:50
Cât rezistă varianta Omicron pe suprafeţe şi pe piele. Este diferită faţă de tulpinile anterioare. Ce au descoperit oamenii de ştiinţă

Specialiștii din domeniul Sănătății studiază intens noua variantă a coronavirusului, Omicron, care a generat cel de-al patrulea val al pandemiei. Dincolo de efectele sale asupra organismului, aceștia au descoperit cât rezistă Omicron pe suprafețe și pe piele, spre deosebire de tulpinile anterioare. Oamenii de știință au ajuns la concluzii neașteptate.

Cât timp rezistă Omicron pe suprafețe și piele. Ce spun specialiștii

Este cunoscut deja faptul că tulpina care a dus la izbucnirea unui noul val de Covid-19 are o contagiozitate mai ridicată decât cele de până acum. Cu toate acestea, oamenii de știință și-au dorit să afle cât timp rezistă Omicron pe suprafețe și piele, astfel încât să poată recalibra măsurile de prevenire a infectărilor.

Conform specialiștilor, Omicron supraviețuiește mai mult decât versiunile Alpha, Beta sau Delta. Japonezii au întocmit o serie de teste pentru a trage aceste concluzii, explicând că noua tulpină este cu mult mai rezistentă și stabilă în mediu.

Cât rezistă Omicron pe suprafețe sau pe piele
Cât rezistă Omicron pe suprafețe sau pe piele

Timpul mediu de supraviețuire a noii tulpini

Astfel, în cazul suprafețelor din plastic, timpii medii de supravieţuire a tulpinii originale şi a variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114,0 ore, față de 193,5 ore pentru Omicron, conform raportărilor cercetătorilor potrivit Reuters.

Când vine vorba despre pielea cadavrelor, timpul mediu de supravieţuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta şi 21,1 ore pentru varianta Omicron. Totodată, studiile au arătat că, la nivelul pielii, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanţi pentru mâini pe bază de alcool.

„Prin urmare, este recomandat ca practicile actuale de control al infecţiilor (igiena mâinilor) să utilizeze dezinfectanţi, aşa cum propune OMS”, conchid cercetătorii.

Care sunt simptomele persoanelor infectate cu Omicron

La fel ca în majoritatea infectărilor anterioare, principalele simptome ale Covid-19 se aseamănă cu cele ale unei răceli comune. Totuși, în funcție de fiecare organism, acestea pot varia, unii pacienți ajungând să treacă printr-o experiență ce necesită spitalizare. În cazul Omicron, rinoreea, durerea în gât și congestia nazală sunt principalele simptome.

Tusea este mai ușoară decât în variantele anterioare, dacă există vreo tuse, iar febra pare să fie mai puțin frecventă, explică Dr. John Vanchiere, directorul asociat Centrului pentru Amenințări Virale Emergente de la LSU Health Shreveport.

Conform informațiilor din Marea Britanie, Omicron este mai puțin severă decât Delta și se remarcă prin nas înfundat, durere de cap, oboseală, strănut și durere în gât. Totodată, perioada de incubație este mai scurtă, primele simptome apărând la scurt timp după ce intri în contact cu virusul. De asemenea, pierderea mirosului și a gustului nu mai este comună infecțiilor cu Omicron. În același timp, alte trei simptome distincte însoțesc boala cauzată de Omicron: greața, transpirațiile nocturne și durerile de spate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...