Orașul din România care este peste București, Timișoara sau Cluj: cum a devenit polul investitorilor străini

Gabriel Peneș 22.11.2022, 10:47
Orașul din România care este peste București, Timișoara sau Cluj: cum a devenit polul investitorilor străini

Orașul din România care este peste București, Timișoara sau Cluj. Un municipiu din vestul țării noastre a devenit un adevărat magnet pentru investitorii străini. Oradea a ajuns polul investițiilor, profitând de apropierea de granița de vest, dar și de conectarea la rețeaua de autostrăzi europene.

Orașul din România care este peste București, Timișoara sau Cluj

Municipiul Oradea, dar și județul Bihor, în general, au devenit polul investițiilor străine din România. Proximitatea faţă de vest, conexiunea pe autostradă alături de nodurile intermodale dintre rutier, feroviar şi aerian alături de disponibilitatea terenurilor şi deschiderea autorităţilor locale susţinute de la Bucureşti au făcut din Oradea în 2022 cel mai fierbinte punct de pe harta investiţiilor atrase de România.

De la începutul anului aici au fost atrase 125 milioane de euro de la Stihl, 650 milioane de euro de la Nokian şi urmează o a treia mare investiţie, de 50 milioane de euro.

Astfel, județul Bihor are acum cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din România. dintre primele zece cele mai puternice judeţe din businessul românesc.

„Proiectul Nokian are o investiţie iniţială de 650 mil. euro şi are trei faze. Dacă se vor realiza toate trei, vorbim de o investiţie totală de 1,5 mld. euro. Investiţia merge la Oradea datorită infrastructurii. Merge datorită terenului care are putere instalată, gaz, canalizare şi apă curentă.

Sunt oameni locali, dincolo de primarul Florin Birta şi Ilie Bolojan, precum Alina Silaghi de la ADLO sau Mihai Jurca, city managerul care ne-au oferit informaţiile necesare. Când analizezi 150 de terenuri micile diferenţe se adună“, a explicat Viorel Opaiţ, business development di­rector în cadrul companiei de consultanţă JLL şi care a fost implicat direct în investiţia celor de la Nokian, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank, conform businessmagazin.ro.

Cum a devenit polul investitorilor străini

Astfel, în 2021, cifra de afaceri totală a celor 29.000 de firme înregistrate în judeţul Bihor a ajuns în 2021 la 46,1 mld. lei (9,4 mld. euro), cu 21% mai mare faţă de 2019, arată o analiză ZF. Acesta este cel mai puternic avans raportat de un judeţ dintre cele aflate în top zece, unde se află Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş, Argeş, Prahova, Constanţa, Braşov, Bihor şi Sibiu.

Mai mult, în ultimii ani, Bihorul a depăşit perfor­man­ţele realizate din companiile din Sibiu şi Mureş, două judeţe care în 2014-2015 se aflau în faţa regiunii de la graniţa de nord-vest a României.

„Încheiem anul 2022 cu investiţii de peste 800 mil. euro în Oradea. Din 2008 şi prezent mai avem investiţii de 600 mil. euro în parcurile industriale la care se adaugă cele anunţate anul acesta – în total peste 1,4 mld. euro. Astfel de investiţii nu se pot face într-un oraş, indiferent de facilităţile oferite, dacă nu ar exista colaborare guvernamen­tală”, a spus Florin Birta, primarul muni­ci­pi­ului Oradea, conform sursei citate.

„Această investiţie este una dintre cele mai mari din România ultimilor ani şi atunci orice investiţie are nevoie de ajutorul statului şi noi beneficiem de o bună colaborare cu guvernul şi cei de la Nokian au fost asiguraţi de sprijinul Executivului”, a adăugat edilul.

Birta a mai subliniat că „la final de lună vom mai anunţa o nouă investiţie de 50 mil. euro în Parcul Industrial din Oradea. Anul 2022 a fost unul foarte bun pentru investiţiile în Oradea şi de aceea ne-am şi axat pe extinderea parcurilor industriale. Doar anul acesta primăria a achiziţionat 35 de hectare pentru că marea problemă este de a asigura terenul necesar investiţiilor”.

Oradea este conectată la infrastructura europeană de autostrăzi şi se află la doar trei ore de mers cu mașina de Budapesta.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....