CONTEXT: Doar cenușa a mai rămas în urma atacului SUA asupra orașului japonez Hiroshima. E una dintre imaginile emblematice ale secolului trecut, o imagine care a țintuit bine în calendar data de 6 august 1945. Trei zile mai târziu, pe 9 august, Nagasaki a avut aceeași soartă. După 75 de ani, generațiile par să uite câteva aspecte…
“Ați văzut vreodată 1000 de sori luminând simultan? E fantastic!” Acestea au fost cuvintele americanului, Robert Oppenheimer, astrofizicianul, matematicianul și specialistul în mecanică cuantică, după ce a asistat la experimentul nuclear, din apropiere de Alamogordo, New Mexico, la mijlocul lui iulie (16), 1945.
Șeful laboratorului de la Los Alamos, licențiat la Harvard și Cambridge, a fost tatăl bombei atomice, după ce, în octombrie 1941, cu două luni înainte ca Unchiul Sam, prin vocea președintelui Franklin D. Roosevelt, a aprobat programul de dezvoltare a cumplitei arme ce avea să șocheze lumea prin teribila-i forță distructivă. Urma să se verifice truismul conform căruia oamenii buni și ideile lor generoase fac umanității răul cel mai adânc.
Important nu e ce spune omul, ci de ce o spune, iar Oppenheimer urma să rostească, plin de mâhnire, următoarele: “Sunt un om mort. Am participat la distrugerea omenirii.” Câtă luciditate, atâta dramă! Idee demonstrată în prima decadă a lui august 1945. Totuși, cred că această “simfonie” a destinului – limită a avut uvertura în duminica lui 7 decembrie 1941, atunci când Armata Imperială Japoneză a lovit greu flota americană “parcată” la Pearl Harbor, Hawaii. Dacă până în acea fatidică zi paradisiaca insulă era înecată în ghirlande, palmieri, nisip fin ca omătul, raidul terifiant al avioanelor Zero trimise acolo, viclean, la limita dintre declarație de război și izbitura perversă aplicată de către amiralul Yamamoto, Sakura (n.red.- cântec tradițional nipon tradus în “Flori de cireș”) avea să se transforme peste aproape patru ani într-un requiem pentru Țara Soarelui Răsare.
“Actele” doi și trei ale acestui sinistru concert s-au consumat pe 6 și 9 august. Așadar, un antract destul de scurt pentru ca forțele militare ale Mikado-ului Hirohito să poată reacționa. Oricum, n-ar fi reușit să fie, cel puțin tehnic vorbind, la înălțimea celor 18 km, la cât s-a ridicat în atmosferă norul-ciupercă desupra hipocentrului său de la Nagasaki.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Inițial, Oppenheimer s-a gândit să folosească în fisiunea nucleară Plutoniul – 240. S-a răzgândit și a mutat pe tabla chimică a viitorului în favoarea Uraniului – 235 îmbogățit, cu atomi bombardați de electroni lenți. La Hiroshima a fost nevoie de numai 64 kg, 370m în diametrul exploziei, 6.000 de grade Celsius și echivalentul a 16.000 tone de TNT, pentru ca pasărea de oțel (necunoscută vreunui ornitolog care se respectă) marca T-29 condusă de colonelul Paul Tibbets să elibereze din pântecul aeronavei, purtând prenumele mamei sale, Enola Gay, un “Băiețel” – Little Boy devastator.
Puștiul împricinat a fost setat să explodeze la 2000 feet (picioare) cca 600 m deaspura solului. Suficient ca în prima secundă să trimită 100.000 de suflete lângă strămoșii lor samurai împietriți în timpuri imemoriale. La Nagasaki, acest bizar seppuku impus de cealaltă Fortress Boeing a funcționat nimicitor, tot în prima secundă, pentru “numai” 75.000 de civili. La prima…și ultima strigare a vieții. Manhattan Project s-a impus. Ca un game over. Pe bătrânul continent Războiul Doi Mondial de încheiase de mult. A fost nevoie de vanitatea și elucubrațiile unui scelerat, pentru ca gândirea, nivelul cognitiv să ia o turnură de agregare amorfă. Efectul s-a materializat într-o spirală a violenței, nemaintâlnită până atunci, care a aprins Planeta Albastră. Adolf Haș are în sumbrul său inventar, împreună cu Mussolini, Franco, Hirohito, Stalin suma de 100.000 milioane de morți.
Întorcându-ne la Extremul Orient, cât de adevărată, dar tardivă, s-a dovedit zicerea amiralului Yamamoto, imediat după episodul din Mar Pacifico, Pearl Harbor: “mă tem că am trezit un uriaș adormit.” Așa a fost. Stelele de pe flagul yankeu, via Midway, Iwo Jima, Layete, Guadalcanal etc., au așternut un nor cernit peste soarele-sângeriu- de pe cel nipon. Războiul a durat șase ani și o zi. În ultima, pe 2 septembrie 1945, o delegație japonează urca pe USS Missouri, ancorată în Golful Tokyo, pentru a semna capitularea stabilită la Potsdam de către Harry S. Truman, Winston Churchill și Chiang Kay- shek.
Recunoașterea oficială a înfrângerii avusese loc printr-un mesaj radio în care tânărul Împărat Hirohito își anunța de acest fapt supușii înmărmuriți pe străzi ori în pagodele lor. Era pentru prima dată când poporul japonez auzea vocea monarhului său. Și ultima.
Destul de grav este că începuse îndelungata cursă a înarmării. Valabilă și azi. Între Statele Unite și URSS. Linkul a fost posibil atunci prin intermediul soților evrei, Ethel și Julius Rosenberg. Cei doi au vândut Moscovei mai multe dosare top- secret referitoare la experiențele americane nucleare și Proiectul Manhattan. Astfel, în 1949, Sovietele au făcut primele teste atomice reușite. Samsarii- spioni au sfârșit pe scaunul electric (1953) în celebra închisoare Sing – Sing din New York.
