SPECIAL

Omul care a evitat izbucnirea celui de-al al Treilea Război Mondial. Cine este personajul determinant

Dan Mlădinoiu 29.11.2021, 13:03
Omul care a evitat izbucnirea celui de-al al Treilea Război Mondial. Cine este personajul determinant

S-au publicat multe și diferite scrieri sub titulatura „Eroii progresului”, acei oameni care au avut contribuții extraordinare la bunăstarea omenirii. Vasili Arhipov este unul dintre ei. Mai precis, un ofițer al Marinei Sovietice care a refuzat să autorizeze o lovitură nucleară împotriva unui portavion american în timpul crizei rachetelor din Cuba anului 1962.

Este mai mult decât probabil ca decizia și acțiunile sale să fi evitat un război atomic total, care ar fi dus la moartea unui număr imens de oameni nevinovați, la o prăbușire geopolitică și economică, poate fără precedent, statelor naționale și economiilor lor,  daune enorme asupra mediului. Multe arhive naționale l-au numit omul care „a salvat lumea”.

Cine este, de fapt, Vasili Arhipov

La 1 octombrie 1962, ofițerul superior în Marina Militară a URSS, Vasili Aleksandrovici Arhipov a fost numit căpitan. Avea 34 de ani. El conducea o flotilă de patru submarine către Cuba. Era secund la comanda submarinului de atac B-59 echipat cu 22 de torpile, inclusiv una nucleară cu aceeași putere distructivă ca a bombei lansate de Statele Unite la Hiroshima în 1945.

Ceea ce nu știau echipajele celor patru submarine era că americanii au instituit o blocadă maritimă asupra Cubei pe 4 octombrie, avertizându-i pe sovietici că vor arunca încărcături de adâncime asupra tuturor submersibilelor depistate în apele cubaneze pentru a le forța să iasă la suprafață. Din cauza lipsei de comunicații radio, Moscova nu a putut transmite informațiile echipajului condus de către Arhipov.

Omul care a evitat izbucnirea celui de-al al Treilea Razboi Mondial
Vasili Arhipov

Pe 27 octombrie, un grup de 11 distrugătoare americane, plus portavionul USS Randolph au localizat submarinul lui Arhipov în largul coastelor Cubei și au început să-l  lovească cu încărcături de adâncime. Nava ce se scufundase prea adânc pentru a capta undele radio era zguduită la fiecare explozie, iar echipajul nu știa dacă nu  izbucnise un nou război.

În aceste dificile circumstanțe, comandantul submarinului, Valentin Savitsky, crede că Marina Americană îi bombardează și ajunge la concluzia că se declanșase un conflict armat  între cele două țări. El ordonă ca torpila focosului nuclear să fie pregătită și țintită către USS Randolph.

Ofițerul politic de la bord, Ivan Maslennikov, este de acord cu decizia comandantului. De obicei, submarinele rusești echipate cu arme nucleare au nevoie doar de permisiunea comandantului și a ofițerului politic pentru a-și lansa torpilele.

Cu toate acestea, din cauza rangului ierarhic al lui Arhipov, comandantul trebuia să obțină și aprobarea acestuia. Vasili Arhipov refuză și între cei trei ofițeri izbucnește o ceartă violentă. Rapoartele serviciilor secrete sovietice i-au atribuit comandantului aceste cuvinte: „O să-i aruncăm în aer!” Vom muri, dar le vom scufunda pe toate! Nu ne vom dezonora marina!”

Cu toate acestea, Arkhipov refuză să cedeze, argumentând că fără ordine de la Moscova, asemenea măsuri extreme ar fi nepotrivite. În schimb, sugerează să se iasă la suprafață și să contacteze Statul Major Naval. În cele din urmă a reușit să-l convingă pe comandant.

Cum s-au desfășurat evenimentele

Ce i-a spus lui Savitsky nu se va afla exact niciodată. Dar, spune Thomas Blanton , fostul director al Arhivei de Securitate Națională Americană: “Pur și simplu, acest tip numit Vasili Arhipov a salvat lumea”.

Informațiile oficiale sovietice sunt încă secrete, dar un reporter rus, Alexander Mozgovoi, un scriitor american, mărturia martorilor oculari, precum și cea a ofițerului de informații Orlov sugerează că Arhipov i-a spus căpitanului că nava nu era în pericol. I se cerea să iasă la suprafață. Aruncarea încărcăturilor de adâncime în jurul submarinului, dar mereu în afara țintei – “acestea sunt semnale”, a argumentat Arkhipov. “Ei ne transmit: Știm că sunteți acolo. Identificați-vă! Veniți și vorbiți, nu intenționăm să facem niciun rău!”

Echipajul rus nu putea ști ce se întâmpla deasupra lui. Tăcuse cu mult înainte de începerea crizei. Ordinele lor inițiale erau să meargă direct în Cuba, apoi, fără explicații, li se ordonase să se oprească și să aștepte în Caraibe. Orlov, care locuise în America, auzise de la posturile de radio americane că URSS a adus în secret rachete pe insulă, că armata cubaneză a doborât un avion spion al SUA, că președintele Kennedy a ordonat Marinei Statelor Unite să nu lase pe nimeni să treacă prin blocadă.

Când americanii au depistat submarinul, Savitsky ordonase ca acesta să coboare mai adânc în ocean. Ei nu au putut auzi (și nu au avut încredere) în mass-media din SUA. Ei credeau că războiul începuse deja.

Nu se știe cât timp s-au certat. Armele nucleare purtate de ruși (fiecare navă avea doar una, de care se ocupa o gardă specială, 24/7) trebuiau folosite numai dacă sovieticii ar fi fost atacați sau dacă atacul era iminent. Savitsky a simțit că are dreptul să tragă primul.

Pe măsură ce drama era la doar un pas de a se produce, președintele Kennedy se arăta îngrijorat că rușii vor confunda încărcăturile de adâncime cu un atac. Fratele său, Robert Kennedy, a afirmat ulterior că discuțiile despre exploziile din adâncuri „au fost momentul de cea mai mare îngrijorare pentru șeful statului”.

Comandamentul rus, la rândul său, nu avea idee cât de dură era situația în interiorul acelor submarine. Anatoly Andreev, un membru al echipajului pe un alt submersibil din apropiere, o descria astfel în jurnalul său:

„În ultimele patru zile, nici măcar nu ne-au lăsat să ajungem până la adâncimea periscopului. Îmi izbucnește capul din cauza aerului înfunda.  Azi trei marinari au leșinat din nou din cauza supraîncălzirii. Regenerarea aerului funcționează prost, conținutul de dioxid de carbon este în creștere, iar rezervele de energie electrică sunt în scădere. Cei care sunt liberi de schimburile lor, stau nemișcați, privesc fix la un loc doar de ei văzut Temperatura în secțiuni depășește 50 de grade”.

Dezbaterea de „a fi sau a nu fi” dintre căpitan și Arhipov avea loc într-un vechi submarin alimentat cu motorină, proiectat pentru călătorii în Oceanul Arctic, iar acum era blocat într-o climă aproape insuportabilă. Și totuși, Arhipov și-a păstrat calmul. După confruntarea lor, racheta nu a mai fost pregătită pentru lansare.

Submarinul rusesc a urcat la suprafață, unde a fost întâmpinat de un distrugător american. Militarii de pe navă nu au făcut inspecții, astfel încât US Navy nu avea idee că se aflau torpile nucleare pe acele submarine. Și nu avea să știe timp de aproximativ jumătate de secol, până când foștii beligeranți s-au întâlnit la cea de-a 50-a reuniune. În schimb, sovieticii s-au îndepărtat de Cuba și s-au îndreptat spre nord, către țara lor

Privind retrospectiv, totul s-a redus la atitudinea salutară a lui Arhipov. Toată lumea a căzut de acord că el este omul care l-a oprit pe căpitan de la o decizie cu urmări incalculabile. El este cel care a stat în calea izbucnirii unei noi conflagrații devastatoare.

Totuși, nu a fost pedepsit de sovietici. Mai mult, ulterior a fost promovat. Reporterul Alexander Mozgovoi descrie modul în care Marina Sovietică a efectuat o analiză oficială condusă de către mareșalul Grachkov. Atunci când i-au fost expuse condițiile de pe acele submarine, și-a scos ochelarii și i-a lovit cu furie de masă, rupându-i în bucăți. Apoi a părăsit brusc camera.

Păstrarea sângelui rece, modul în care a evaluat situația aflată pe muchie de cuțit, felul de a-și convinge superiorul de consecințele catastrofei ce ar fi putut urma, au făcut din Arhipov un erou. Nu doar sovietic, ci de nivel mondial. Ofițerul a murit în ​​1998, din cauza unui cancer la rinichi provocat, se spune, de expunerea la radiații. (surse:sortirdunucleaire.org, contrepoints.org)

Urmăriți Impact.ro și pe