Obiectul din casă care conţine substanţe toxice. Habar nu aveai cât de periculos e

26 03. 2022, 21:37

Multe obiecte pe care le avem în casă pot emana substanțe toxice, fără să ne dăm seama. Deși par inofensive și mulți oameni apelează la ele adesea, specialiștii atrag atenția că ar trebui să scăpăm de aceste obiecte imediat, pentru că ne fac mai mult rău decât bine. Dacă și tu le ai în casă, poate ar fi bine să te gândești de două ori înainte să le mai păstrezi.

Obiectul din casă care conţine substanţe toxice

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai atunci când ajungi acasă și simți un miros plăcut care inundă toată casa. Mulți oameni apelează la odorizante de cameră, lumânări parfumate sau tot felul de bețișoare aromate, pentru a se asigura că în casa lor miroase tot timpul frumos. Pe cât de plăcut este efectul acestor produse, pe atât de toxice pot fi ele, atrag atenția specialiștii.

Studiile arată că odorizantele de cameră emană compuși organici volatili, care pot fi periculoși, mai ales pentru persoanele care au probleme respiratorii și pentru copii. Mirosul plăcut din odorizante, bețișoare și lumânări parfumate vine, așadar, la pachet cu o serie de chimicale pe care le inhalăm fără să ne dăm seama.

Nici soluțiile de curățare chimice nu sunt deloc inofensive și pot avea efect iritant, atât pentru piele, cât și pentru căile respiratorii. Specialiștii recomandă ca, în măsura în care este posibil, să folosim produse de curățare făcute din ingrediente naturale, pe bază de bicarbonat, oțet sau lămâie. Atunci când este cazul să folosim soluții chimice pentru îndepărtarea murdăriei, este recomandat să folosim mănuși menajere și mască de protecție.

Lumânările parfumate și odorizantele de cameră pot fi extrem de toxice

Cu ce putem înlocui odorizantele de cameră

În loc de odorizantele de cameră chimice, putem apela la tot felul de soluții făcute în casă pentru a împrospăta atmosfera din casă. Un spray făcut din coji de portocale și apă, în care puteți adăuga câteva picături de ulei esențial este o idee excelentă. De asemenea, lavanda uscată, pe care o puteți păstra în săculeți de pânză, este eficientă atât împotriva mirosurilor neplăcute, cât și împotriva moliilor.

Și plantele aromatice pot fi utile, pentru că au avantajul că pot fi folosite la gătit, dar emană și un miros plăcut în încăpere. Busuiocul este un exemplu excelent în acest sens. În orice bucătărie ar trebui să existe un busuioc în ghiveci, din ale cărui frunze să folosiți la mâncare, dar care să emane și un miros plăcut în încăpere. Există un anumit soi care este mai parfumat decât altele: busuiocul odorizant.

Florile naturale pot fi folosite de asemenea pentru a împrospăta aerul din încăpere. Aveți grijă însă să nu le păstrați în camera în care dormiți. Acolo aerul trebuie să fie cât mai curat și este suficient să aerisiți 10 minute în fiecare seară, înainte de culcare, și dimineața, la trezire.