Obiectele de suflet cu care Alexandru Arșinel a fost înmormântat. Era ultima sa dorință

Ana Anitoiu 02.10.2022, 19:55
Obiectele de suflet cu care Alexandru Arșinel a fost înmormântat. Era ultima sa dorință

Alexandru Arșinel a fost înmormântat, duminică, la Cimitirul Bellu din București, alături de unele obiecte de suflet. Aceasta era ultima sa dorință, pe care actorul i-a spus-o familiei sale, iar aceasta i-a respectat-o.

Alexandru Arșinel și-a cumpărat singur loc de veci

Actorul povestea în anul 2015 că și-a făcut mormânt la Cimitirul Bellu, cumpărând locul de veci în 2014, astfel încât cei doi fii ai săi să nu aibă grijă după moartea lui. Alexandru Arșinel s-a descris atunci drept un om gospodar, precizând că nu își dorește să lase multe probleme de rezolvat după încetarea lui din viață.

Alexandru Arșinel a fost condus pe ultimul drum duminică, 2 octombrie, după ce sicriul a fost depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Regretatul actor a fost însoțit pe ultimul drum de aproximativ 300 de oameni, printre care s-au numărat și vedete precum Vasile Muraru, Gheorghe Turda și Mirela Vaida.

Obiectele de suflet cu care Alexandru Arsinel a fost inmormantat
Alexandru Arsinel

Cu ce obiecte de suflet a fost înmormântat Alexandru Arșinel

Ultima dorință a lui Alexandru Arșinel a fost să fie înmormântat alături de unele obiecte de suflet. Mai exact, actorul și-a anunțat familia că vrea să-și doarmă somnul de veci într-o ținută specială, ce să includă pălăria și butonii favoriți. Cei dragi i-au îndeplinit dorința.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

La înmormântarea lui Alexandru Arșinel a participat și soția sa, Marilena Arșinel, care de ceva timp este imobilizată într-un scaun cu rotile, deoarece se confruntă cu probleme neurologice în urma unei căzături suferite, din cauza căreia s-a lovit la cap.

Actorul Alexandru Arșinel, care a decedat joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani, era căsătorit din anul 1968 cu Marilena, care l-a făcut tată de două ori, pentru doi fii – Bogdan și Cristian. Regretatul artist a fost înmormântat în apropiere de Aleea Scriitorilor a Cimitirului Bellu din București,

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...