Vin vești proaste pentru o parte dintre bucureștenii care își făceau cumpărăturile în Piața Berceni! În pragul Sărbătorilor de iarnă, piața a fost închisă pentru șase luni de zile, după ce cominsarii ANPC au făcut un control amănunțit.
Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au împânzit Piața Berceni, într-un control de proporții. Aceștia au găsit nereguli grave, care puneau, de fapt, în pericol sănătatea celor care făceau cumpărături. De asemenea, și magazinul Mega Image din Pița Reșița a fost călcat de comisarii ANPC, care au găsit și aici nereguli grave.
Mai exact, comisarii au descoperit vitrine cu rugină, alimente cu mucegai și mulți gândaci. Astfel, au fost aplicate amenzi de 136.000 de lei, iar 900 de kilograme de produse din carne şi lactate au fost retrase de la comercializare, a anunțat ANPC.

Acțiunea face parte dintr-o operațiune mult mai amplă, care a vizat mai multe piețe din București, în pragul Sărbătorilor de iarnă. Astfel, mai multe piețe au fost luate la control de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, coordonate de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă.
Comisarii au verificat, luni, modul în care sunt respectate prevederile legale din domeniu, în pieţele Sudului, Berceni, Olteniţei, Reşiţa şi Străduinţei din Capitală, dar au fost controale şi la magazinele din incintele acestora. În total, au fost verificaţi 26 de operatori economici şi, în urma acestor acţiuni, inspectorii au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 136.000 de lei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Comisarii au dispus retragerea definitivă de la comercializare a circa 900 de kilograme de produsele alimentare cu deficiențe (preparate din carne și produse lactate), dar au decis și oprire temporară a prestării de servicii pentru 15 operatori economici.
Comisarii ANPC au decis ca activitatea economică să fie suspendată pe o durată de cel mult 6 luni pentru doi operatori economici din Piața Berceni, dar și a tuturor operatorilor economici care activau în interior. Totodată, aceleași măsuri s-au luat și în cazul magazinului Mega Image din Piața Reșița.