O patroană de bar din Constanța afla de fiecare dată când avea control de la ANPC. Ce meserie avea soțul ei

Ioana Bucur 05.09.2022, 15:32
O patroană de bar din Constanța afla de fiecare dată când avea control de la ANPC. Ce meserie avea soțul ei

An de an, mai ales în timpul sezonului estival, proprietarii localurilor de la malul mării se trezesc cu planurile date peste cap, în momentul în care le apar la intrare echipele de la Protecția Consumatorului. Dar nu toți trăiau cu aceeași emoție. O patroană de bar din Constanța afla de fiecare dată când urma să aibă control de la ANPC. Totul, cu puțin ajutor de la partenerul său de viață. Ce meserie avea soțul ei. Cuplul a ajuns pe mâna autorităților.

Cum știa o patroană de bar din Constanța că urma să aibă control de la ANPC

Vizitele comisarilor de la Protecția Consumatorilor pun de multe ori bețe-n roate proprietarilor care, în urma neregulilor descoperite în timpul controalelor surpriză, se trezesc fie cu amenzi usturătoare, fie cu localurile închise temporar, ceea ce înseamnă pierderi importante.

Emoțiile nu sunt valabile pentru toți. O patroană de bar din Constanța nu trăia cu astfel de frici. Nu pentru că localul ei funcționa în condiții perfecte, ca la carte, ci pentru că nu era prinsă nepregătită. Femeia știa când urma să fie vizată de un control de la ANPC. Totul, cu puțin ajutor de la soțul său.

Luni, DNA a anunțat că instanța de judecată a fost sesizată cu privire la un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Mircea Relu Vizitiu – fost comisar de Poliție și adjunct al inspectorului șef al IPJ Constanța. Acesta este acuzat de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în formă continuată; acces ilegal la sistem informatic în formă continuată şi divulgarea unor informaţii nepublice în formă continuată, potrivit Agerpres.

O patroană de bar din Constanța afla de fiecare dată când avea control de la ANPC. Ce meserie avea soțul ei
Inquam Photos / Octav Ganea

Cuplul a ajuns la DNA

Vizitiu și-a anunțat soția, în iulie 2020, că localurile de pe plajele din Constanța urmau să fie vizate de o acțiune de control al agenților ANPC, femeia deținând un beach bar. Controlul a fost realizat, însă nu și în zona în care funcționa barul femeii.

Soția comisarului a încheiat și ea un acord de recunoaștere a vinovăției, patroana de bar fiind acuzată că a instigat la acces ilegal la sistem informatic în formă continuată şi instigare la divulgarea unor informaţii nepublice în formă continuată.

Potrivit sursei, femeia i-a cerut soțului său în repetate rânduri să acceseze baze de date ce aparțin Ministerului Afacerilor Interne pentru a afla informații despre starea civilă a unor persoane de care era interesată.

Cuplul și-a recunoscut vinovăția în fața procurorilor DNA și a acceptat primirea unor condamnări cu suspendare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...