O nouă medalie de aur pentru David Popovici. Cum a cucerit aurul la Europene la 200 de metri cu un nou record

Ana Anitoiu 15.08.2022, 19:50
O nouă medalie de aur pentru David Popovici. Cum a cucerit aurul la Europene la 200 de metri cu un nou record

David Popovici a obținut o nouă medalie de aur, luni, la Campionatele Europene de înot de la Roma. Tânărul a stabilit un record mondial al juniorilor și al competiției. El a încheiat cursa cu cel de-al treilea cel mai bun timp din istoria acestei probe.

Cum a cucerit David Popovici încă o medalie de aur

David Popovici a câștigat proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de nataţie de la Roma cu timpul de 1:42.97. Sportivul a înotat pe culoarul 4, cel al favoritului.

Românul în vârstă de 17 ani a condus cursa de la început până la final. El a fost urmat de elveţianul Antonio Djakovics, care a încheiat proba cu timpul 1.45.60, şi de austriacul Felix Auboeck, care a obținut timpul 1:45.89.

La actuala ediție a Campionatelor Europene, David Popovici a mai luat o medalie de aur, la proba de 100 de metri liber. Românul a stabilit și un nou record mondial, cu timpul de 46,86 secunde.

O noua medalie de aur pentru David Popovici. Cum a cucerit aurul la Europene la 200 de metri cu un nou record
David Popovici. Foto: Inquam Photos / George Calin

Ce decizie a luat David Popovici după ce a devenit campion mondial

David Popovici a obținut două titluri mondiale, în acest an, la Budapesta, la 100 de metri liber şi 200 de metri liber. Campionul va mai evolua la Campionatele Europene de natație de la Roma şi în proba de 400 metri liber, pe 17 august.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

După ce a devenit dublu campion mondial la înot, la vârsta de 17 ani, David Popovici a decis să-și doneze casca și ochelarii cu care a câștigat cele două medalii la Budapesta. Scopul a fost ca aceste obiecte să fie valorificate în cadrul unei acţiuni caritabile dedicate Florentinei Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori.

La finalul lunii trecute, David Popovici și antrenorul lui, Adrian Rădulescu, au fost decoraţi pentru performanțele lor președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Campionul a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, iar antrenorul său, Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...