Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă atenționare Cod galben de ploi, valabilă în următoarele zile în mai multe zone din țară.
Cantitățile mari de precipitații pot duce la un fenomen extrem de periculos denumit acvaplanare și toți șoferii trebuie să știe ce au de făcut în această situație.
Conform ANM, intervalul de valabilitate al acestei atenționări Cod galben de ploi începe de vineri, 10 iunie, ora 14:00, și se încheie duminică, 12 iunie, ora 22:00. Meteorologii au anunțat că în această perioadă vor fi ploi puternice la munte și în sudul țării.
Potrivit meteorologilor, în aceste localități se vor semnala local averse ce vor depăși 25 – 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp”, a transmis ANM.
Între pneurile mașinii și asfalt apare o peliculă de apă, iar anvelopele nu mai au contact efectiv cu suprafața de rulare și nu mai pot face față cantității crescute de apă.
Dacă fenomenul de acvaplanare se instalează șoferul riscă să nu mai poată controla în niciun fel mașina și se pot produce accidente grave.
Practic anvelopele nu mai oferă aderența corectă și de aici se ajunge la lipsa de tracțiune, iar șoferul poate pierde controlul și nu este capabil să mai manevreze, să frâneze sau să accelereze.
Dacă un șofer remarcă că mașina începe să piardă aderența trebuie să își păstreze calmul și să nu mai atingă pedala de accelerație sau pe cea de frână.
Direcția nu trebuie bruscată și nici manevrele stânga-dreapta nu sunt recomandate de specialiști în timp ce mașina rulează.
Șoferul trebuie să țină volanul cât mai drept și pe măsură ce viteza se reduce și simte că roțile au din nou contact cu suprafața de rulare să încerce foarte ușor să frâneze și să vireze.