O mare vedetă de la Pro TV vorbeşte despre plecarea din televiziune. Telespectatorii ar fi tare dezamăgiţi

Iancu Andreea 02.01.2022, 11:05
O mare vedetă de la Pro TV vorbeşte despre plecarea din televiziune. Telespectatorii ar fi tare dezamăgiţi

O vedetă importantă, unul dintre cei mai vechi prezentatori, din cadrul Pro TV se gândește la plecarea din televiziune. Deși lucrează la acest post de mai bine de 15 ani, prezentatorul ia în calcul momentul în care va trebui să se retragă. Din păcate, cu siguranță mulți telespectatori vor fi dezamăgiți să îi descopere lipsa.

Ce vedetă Pro TV se gândește la plecarea din televiziune

Postul de televiziune din Pache Protopopescu se bucură și astăzi, la aproape trei decenii de la lansare, de oameni care au rezistat ani buni și încă fac parte din echipă. Cu toate că unii dintre ei se apropie de vârsta de pensionare, telespectatorii nici nu se gândesc că nu i-ar mai putea urmări pe micile ecrane. De curând, o vedetă Pro TV devenită celebră pentru rolul din cadrul știrilor, se gândește la plecarea din televiziune.

Toată lumea îl cunoaște drept Busu, așa cum chiar Andreea Esca în alintă la buletinele de știri. Florin Busuioc, gazda rubricii meteo și un etalon pentru acest rol în televiziune, este unul dintre cei mai vechi prezentatori din cadrul celebrului post TV. Vedeta ține cont de vârsta din buletin și se gândește deja la momentul în care nu va mai intra la cadru. Chiar dacă mulți telespectatori ar fi dezamăgiți să descopere lipsa lui Busu de la meteo, prezentatorul este totuși optimist în privința plecării din televiziune.

O vedetă de la Pro TV vorbește despre plecarea din televiziune
Florin Busuioc, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori de meteo

Florin Busuioc are, de fapt, o altă meserie

Pentru mulți români Busu este prezentatorul rubricii meteo din cadrul Știrilor Pro TV, însă puțini știu că vedeta are, în realitate, o altă meserie. Florin Busuioc este de profesie actor, însă a devenit celebru datorită postului de televiziune. Chiar dacă alte canale rivale au optat pentru o prezență feminină în rolul de prezentator meteo, Busu pare să reziste de mai bine de 15 ani în cadrul Pro TV.

Având în vedere că grila de toamnă a adus schimbări importante pentru televiziunea din Pache Protopopescu, unii se așteptau ca și Busu să fie vizat. Cu Florin Călinescu și Cove plecați la o altă televiziune, Florin Busuioc pare să fie un veteran. Busu nu își dorește să părăsească postul TV și chiar speră să nu iasă niciodată la pensie. Carismatic și mereu pus pe glume, Florin Busuioc își dorește să continue să se bucure de activitatea sa la Pro TV.

Eu nu cred că voi ieși vreodată la pensie cu totul, adică teatrul n-o să-l las niciodată și asta, Slavă Domnului, pentru că roluri de bătrâni există în teatru și pot să joc și după 65 de ani.

Dacă o să ies la pensie de la televiziune, poate că o să mă mai țină pe aici… că poate li se pare că zic bine vremea și nu mă dau chiar afară. (râde – n.r.). Sunt ceva ani, vreo 15-16 ani de Pro TV… Eu trag nădejde să rămân cât mai mult în povestea asta și să nu fie nevoie să mă retrag, a declarat Florin Busuioc pentru ciao.ro.

Prezentatorul recunoaște că se bucură de avantaje datorită notorietății sale

Deși este celebru pentru rolul de la meteo, Busu activează și în lumea artistică a teatrului. Vedeta de la Pro TV susține spectacole și chiar se bucură de pe urma notorietății sale din televiziune, pe care o apreciază atunci când observă sala plină de spectatori dornici să îl cunoască și într-o altă ipostază decât cea din fața camerelor de filmat.

Da, cu siguranță. Însă, ca să zic așa, trag foloasele acestei notorietăți și fac teatru tocmai pentru că am această notorietate, adică mă folosesc de această notorietate ca să pot să fac și teatru.

Nu neapărat că dacă n-aș avea notorietatea, n-aș putea face teatru, însă mă ajută foarte tare, și lumea vine în sălile de spectacol și să-l vadă pe cel care e acolo la televizor. Și asta este foarte bine. Până la urmă pot să fac și meseria de actor foarte bine în tandem cu cea de prezentator tv, a mai menționat Busu.

Deși le-a dat emoții colegilor săi și admiratorilor, după ce s-a confruntat cu probleme grave la inimă, Florin Busuioc a recunoscut că nu își dorește să renunțe la activitatea sa din televiziune, astfel că cei de acasă se vor bucura în continuare să îl vadă pe micul ecran.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...